Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Minculescu, operat cu succes

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 martie 2009 ·

„Ficatul era enorm, de 20 de kilograme, greu de scos”, spune medicul Dorel Săndesc, care a asistat la intervenţia chirurgicală efectuată în Germania.

Cristi Minculescu a ieşit din sala de operaţie aseară, în jurul orei 18.00, iar reprezentanţii săi au anunţat că intervenţia a reuşit şi că artistul se simte bine. „La ora 18.00, Cristi a ieşit din operaţie, acum este la Terapie Intensivă, însă medicii vor să-l trezească în această seară. Rodica se simte bine, este conştientă. Toată operaţia a fost un succes”, a spus Cosmin Nicoară.

Intervenţia chirurgicală a început în jurul orei 8.00 şi a decurs fără complicaţii majore. Prima care a intrat în sala de operaţie a fost Rodica, soţia artistului, cea care a donat ficatul. După două ore şi jumătate, medicii au început, în paralel, să-l pregătească pentru intervenţia chirurgicală şi pe Cristi Minculescu. „Operaţia a decurs bine până acum, fără complicaţii majore, deşi a fost un caz foarte dificil. Ficatul era enorm, de 20 de kilograme, greu de scos. Soţia lui Cristi Minculescu este bine, este trează, dar va sta o noapte la Terapie Intensivă, pentru siguranţă”, ne-a declarat, la finalul operaţiei, medicul anestezist Dorel Săndesc, prieten al artistului şi cel care l-a supravegheat în România.

Acesta mai spune că la intervenţia chirurgicală au participat două echipe de medici, unii dintre ei, şeful echipei de chirurgie, respectiv şeful echipei de anestezişti, intervenind în ambele cazuri. „Transplantul a avut loc mai repede decât ne aşteptam. Eu am vorbit cu Florin, fiul lui Cristi, care a discutat cu medicul Dorel Săndesc. Iniţial, operaţia trebuia să se facă separat, dar se pare că doctorii au decis să-i opereze în paralel”, ne-a declarat Cosmin Nicoară, managerul trupei Iris.

„Vom apărea, împreună, pe scenă până la sfârşitul anului 2009”

Soprana Felicia Filip, c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 23 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 4 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°