La numai două luni de la “războiului gazului”, un nou diferend tensionează relaţiile dintre Moscova, Kiev şi Europa. Rusia a decis ieri să amâne discuţiile interguvernamentale cu Ucraina pe termen nedefinit, ca urmare a înţelegerilor la care au ajuns Kievul şi UE în domeniul gazului.
”Plănuisem crearea unei comisii speciale cu Ucraina, dar acum numai este nevoie de ea”, a explicat preşedintele Dmitri Medvedev. În plus, Moscova a amânat pentru o dată nedeterminată şi consultările privind acordarea unui credit în valoare de cinci miliarde de dolari Kievului.
La rândul său, premierul Vladimir Putin a ameninţat că Rusia îşi va revizui relaţiile cu UE, dacă interesele sale în domeniul energetic nu sunt luate în calcul. De asemenea, Putin a calificat drept absurde concluziile reuniunii UE-Ucraina privind gazul fără acordul Moscovei.
Analiştii ruşi spun că această reacţie furioasă vine după ce UE, principalul beneficiar al gazelor ruseşti ce tranzitează Ucraina, a dat la o parte Rusia, ţară furnizoare de gaze, de la controlul sistemului de gazoducte ucrainean.
Nemulţumirea Rusiei vine după ce Ucraina a prezentat, luni, la o conferinţă de la Bruxelles, un plan de investiţii pentru a spori capacitatea gazoductelor sale de la 140 de miliarde metri cubi pe an cu încă 60 de miliarde.
Ucraina a cerut ajutorul investitorilor europeni pentru punerea în aplicare a acestui proiect, estimat la 5,5 miliarde de euro.