Deşi, în ultimele săptămîni, piesa „The Balkan Girls” cobora în sondaje, în aceste zile, popularitatea Elenei Gheorghe este în creştere. În prezent, toate cele 42 de ţări participante la Eurovision 2009 şi-au anunţat reprezentanţii, iar site-ul Esctoday a renunţat la vechiul sondaj şi a iniţiat unul nou, în care toţi concurenţii au şanse egale.
În acest nou clasament, popularitatea României este în creştere. Elena Gheorghe şi piesa „The Balkan Girls” se află pe locul 12, faţă de poziţia 26 în sondajul precedent. Cea mai populară melodie în acest sondaj aparţine Bosniei şi Herţegovinei, cu piesa „Bistra Voda”, interpretată de Regina. Pe locul al II-lea se află reprezentanta Franţei - Patricia Kaas cu melodia „Et S'il fallait Le Faire”, în timp ce poziţia a III-a este ocupată de reprezentantul Norvegiei - Alexander Rybak - cu melodia „Fairytale”.
Elena şi-a început cariera muzicală la vîrsta de numai cinci ani, interpretînd muzică populară, alături de mama sa. În familia Elenei, muzica este o tradiţie, atît mama, cît şi tatăl său cîntînd, mai ales la petrecerile cu prietenii. După ce a luat lecţii de canto şi a activat în cadrul corului „Armonia”, în anul 2001 a participat la Festivalul Mamaia, la secţiunea Interpretare. De asemenea, a fost solistă a grupului „Mandinga”, pînă în urmă cu aprox. trei ani, cînd a optat pentru o carieră solo.
La finala naţională a Eurovisionului, Elena Gheorghe, cu piesa „The Balkan Girls” (muzica: Laurenţiu Duţă, Ovidiu Bistriceanu şi Daris Mangal, text: Laurenţiu Duţă şi Alexandru Pelin), a obţinut un total de 22 de puncte (12 din partea juriului şi 10 din partea publicului). Elena Gheorghe va interpreta „The Balkan Girls” a 14-a în prima semifinală a Eurovisionului, care va avea loc pe 12 mai. Ordinea concurenţilor în semifinala de pe 12 mai este: Muntenegru, Cehia, Belgia, Belarus, Suedia, Armenia, Andora, El