COMUNICAT DE PRESĂ
(25 martie 2009)
REF: Participare la masa rotundă cu tema „Soluţii pentru scoaterea din criză a agriculturii româneşti şi absorbţia rapidă a fondurilor europene”
Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat miercuri, 25 martie a.c., la masa rotundă cu tema „Soluţii pentru scoaterea din criză a agriculturii româneşti şi absorbţia rapidă a fondurilor europene”.
Vă prezentăm alocuţiunea susţinută de şeful statului cu acestă ocazie:
„Bună ziua,
Sunt de acord cu ordinea pe care aţi stabilit-o dumneavoastră, dar pentru ca dialogul să fie complet, ştiu că dumneavoastră aveţi întrebări pentru executiv, eu nu sunt exact partea de executiv care vă trebuie, dar mă interesează agricultura şi voi transfera mesajul către executiv. Dar pentru ca discuţia să fie completă, poate luările dumneavoastră de cuvânt primesc şi răspunsuri pe care le ridic eu, nu ca Preşedinte, ci ca un om care priveşte la ce se întâmplă în economia românească. Şi sunt câteva elemente. Spre exemplu, avem 1,2 milioane fermieri. E bine? E rău? Ce soluţii am avea să comasăm pământurile dacă nu este bine cu 1,2 milioane fermieri, din care cea mai mare parte ferme de subzistenţă? O altă întrebare la care poate nu acum, nu aici, dar să încercăm să schiţăm răspunsuri măcar care să sprijine executivul în a lua măsurile necesare. Anul trecut au rămas nelucrate 3,5 milioane de hectare de pământ. 3,5 milioane hectare. Este un alt lucru care pe mine, ca om care nu ştie mare lucru despre agricultură, ci doar o vede, îmi ridică semne de întrebare. O altă zonă care mi se pare de mare interes şi căreia trebuie să-i dea chiar agricultura un răspuns, sigur, în tandem cu Guvernul. Patronate, sindicate din agricultură împreună cu Guvernul. Cum am ajuns să importăm 70 la sută din alimente? Nu cumva suntem doar un producător de materie primă şi nu valorifi