Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gălăţenii şi-au câştigat în instanţă toate drepturile asupra cartierului Siret

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 25 martie 2009 ·

* edilul Galaţiului a declarat, ieri, că a câştigat procesul cu autorităţile brăilene, pe tema miei de hectare * preşedintele CJ Brăila nu ştia însă nimic despre acest lucru

Edilul-şef al Galaţiului, Dumitru Nicolae, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că instanţa a decis printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă că Primăria Galaţi are toate drepturile asupra celor 1.000 de hectare situate la graniţa cu Brăila. Nicolae a făcut acest anunţ în trecere, fără a da prea multe detalii privind instanţa la care se referă şi fără a prezenta hotărârea judecătorească în cauză, însă şi-a declarat satisfacţia că investiţiile de peste 20 de milioane de euro făcute de gălăţeni în zonă, pentru construcţia celor circa 250 de apartamente de tip ANL, nu sunt irosite şi a precizat că anul acesta vor fi finalizate alte 92 de locuinţe. "Am primit o hotărâre a instanţei prin care se arată că terenul este al nostru şi putem face ce vrem cu el. Judecătorii au respins toate acţiunile brăilenilor. În continuare suntem dispuşi la o înţelegere pentru zona metropolitană", a spus edilul, refuzând să facă alte precizări.

În ceea ce-l priveşte, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, nu ştia, ieri, despre o asemenea sentinţă: "Nu cunosc despre ce este vorba, nu ştiu ce au câştigat şi unde. Noi am vrut să desfiinţăm o hotărâre de-a lor prin care au trecut din domeniul public în privat vreo 200 de hectare, din cele 1.000 de hectare în discuţie. La instanţa din Brăila au câştigat ei şi am făcut recurs la Galaţi. Altceva nu ştiu despre ce ar fi vorba. Noi avem mai multe procese cu ei pe tema miei de hectare, în diverse faze şi până acum pe toate le-am câştigat noi, cu excepţia acestuia, despre care v-am spus. Eu consider că şi în acest caz avem dreptate şi legea este de partea noastră, dar uite că unii judecători gândesc altfel. Nu ştiu la ce

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum o ora
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum 38 minute
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 4 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

„Baby Grok”, inteligența artificială pentru copii, anunțată de Elon Musk

HotNews acum o ora
Elon Musk, fondatorul xAI, anunță că va lansa o versiune pentru copii a Grok AI, chatbotul său de inteligență artificială care a fost criticat anterior, potrivit Euronews.com. „Vom crea Baby Grok @xAI, o aplicație dedicată conținutului pentru copii”

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 5 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

FNGCIMM extinde parteneriatele regionale pentru susţinerea IMM-urilor din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov

Ziarul Financiar acum o ora
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat, în luna iulie, patru noi acorduri de parteneriat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov, în scopul extinde

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/31°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/36°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°