Lansare
„Minciuni pe canapea“
Iubitorii de carte sunt aşteptaţi la librăria Cărtureşti, la orele 18.30, unde va avea loc lansarea volumului „Minciuni pe canapea“ de Irvin D. Yalom. „Un roman care ar trebui citit de oricine vrea să afle cum funcţionează în realitate mintea unui doctor de cap“, după cum spunea San Francisco Chronicles. Cartea lui Yalom ne dezvăluie cât de vulnerabili suntem fără excepţie, în faţa singurătăţii şi nevoii de iubire.
Concert
Teach Me Tonight
Institutul Cultural Român inaugurează în această seară, de la orele 18.30, programul „Teach Me Tonight“, care cuprinde şase concerte cu Harry Tavitian, alături de invitaţii săi din ţară şi străinătate. Acoperind un teritoriu vast, de la blues la etno-jazz, programul îşi propune să împărtăşească bucuria acestei muzici. Harry Tavitian este unul dintre cei mai apreciaţi pianişti est-europeni, având o bogată experienţă de promotor al jazzului, ca organizator de club şi de concerte, ca realizator de emisiuni muzicale. Invitatul acestei seri este percuţionistul Cserey Csaba, creator al unor instrumente de percuţie şi iniţiator al unei şcoli de percuţie la Satu Mare. Accesul publicului este liber.
Operă
„Bărbierul din Sevilla“
Continuând seria evenimentelor închinate unor personalităţi ale artei lirice sau coregrafice româneşti, Opera Naţională Bucureşti vă oferă un spectacol omagial cu „Bărbierul din Sevilla“, începând cu orele 18.30. Evenimentul vine să marcheze împlinirea a 80 de ani de la naşterea sopranei Magda Ianculescu, iar alegerea acestui titlu nu este întâmplătoare. Marea artistă a fost angajată la Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti imediat după absolvirea Conservatorului, debutând în rolul Rosinei din „Bărbierul din Sevilla“ de Rossini, rol care a rămas unul dintre succesele permanente ale Magdei Ianculescu. (C.A.)
Lansare
„Minciuni pe ca