La 27 martie 2009, va fi lansat în cinematografe filmul lui Mircea Daneliuc „Marilena”, o ecranizare a unei povestiri scrise chiar de regizor, cu Cecilia Bârbora în rolul titular . Pelicula spune povestea unei femei de care profită toţi bărbaţii din jurul ei – este de fapt un film despre femeia din România de astăzi şi despre felul cum o tratează societatea. Cezar Paul-Bădescu: Cum este pentru un regizor important, ca dumneavoastră, să facă film în România de astăzi?
Mircea Daneliuc : În general, este o umilinţă continuă. Am avut parte de ea şi în regimul celălalt, şi mai ales în regimul ăsta. Să nu credeţi că, odată îndepărtaţi comuniştii, lucrurile s-au schimbat radical. Cel puţin în branşa asta, în care lucrez...
Hai să vorbim mai întâi despre umilinţele din vremea lui Ceauşescu.
Comuniştii ocroteau cultura ceva mai atent decât o fac autorităţile de astăzi, însă pretindeau de la ea propaganda. Voiau ceva în schimb. Cu toate acestea, scenariile pe care le-am realizat atunci nu mi s-au aprobat ca filme de propagandă, aici e paradoxul.
În rest, aveau grijă ca numărul de filme realizate să se mărească odată la cinci ani, cel puţin, şi ca lucrul pe platou să se desfăşoare în condiţii profesionale. Chiar dacă aparatura nu era de ultimă oră, tehnicienii, însă, erau bine şcoliţi.
Ce s-a întâmplat astăzi cu oamenii ăştia?
Au avut soarta pe care a avut-o şi publicul meu de atunci. Reazemă nişte ziduri de farmacii, îşi trag viaţa cum pot, dacă n-au murit încă. Unii s-au pensionat, iar acum lucrurile nu mai sunt atât de profesional gândite. Observ că modalitatea de lucru este mult mai superficială acum sau tinde să fie mult mai superficială – din cauza banilor.
Şi cu publicul dumneavoastră ce s-a întâmplat?
Totdeauna ai un public, se primeneşte. Cei vechi,
