Un mare fan Iris a ajuns să facă parte din formaţia pe care o iubea din copilărie. Încă de atunci ştia cap-coadă hiturile lor şi fugea de acasă pentru a vedea concertele trupei preferate. După o ucenicie de trei ani, băieţii au decis că este nevoie de om stabil în formaţie şi pe partea de clape. I-au propus lui Relu, care cânta deja cu ei, iar el a acceptat cu mare onoare. Ce înseamnă pentru un fan să cânte cu idolii săi?
Eu am crescut practic cu formaţia Iris, am avut o educaţie muzicală spre rock. Nu m-am gândit niciodată că o să ajung să cânt cu ei, darămite să fac parte din formaţia Iris. Primul concert cu formaţia a fost «Iris 25 de ani» şi, practic, am avut un şoc.
Este cea mai frumoasă amintire a mea vizavi de trupa Iris. Mai ales că au fost invitaţi şi cei de la Uriah Heep. Am avut de învăţat în jur de 30 de piese. Aveam nişte partituri scrise pe care le ţineam alături, pe una dintre clape. Mai bătea vântul, mai zbura câte o foaie... Era şi emoţia, tensiunea, niciodată nu mai cântasem în faţa a peste 10.000 de fani.
Câte piese de-ale lor ai cântat înainte de a începe colaborarea?
Nu prea spun lucrurile astea, dar la un moment dat, după ce m-am întors din armată, aveam un prieten fan Iris. Ne întâlneam acasă la unul dintre noi. Puneam piese de la Iris, aveam toate discurile pe vinil şi ne destrăbălam, ca şi cum cântam la chitară şi am fi fost şi noi pe scenă, odată cu ei. Oricum, mare parte din hiturile lor le ştiam. Nu le cântasem efectiv, dar le ştiam cap-coadă.
Cum a început colaborarea?
Eu lucram într-un studiou de înregistrare, ei au venit să tragă albumul „Mătase albă”. Au mai colaborat şi cu alţi claviaturişti. De data aceasta, întâmplător, nu aveau pe nimeni. Şi cei de la studiou m-au recomandat pe mine. Am tras clapele acolo. Ei mi-au dat mână liberă pentru
