* echipa pregătită de Viorel Cozma a scos Avântul Cireşu din cursa pentru locul întâi * CF Brăila II a câştigat derby-ul de la Traian
Sâmbăta trecută, în Liga a IV-a s-a consemnat, poate, cea mai mare surpriză a returului, Recolta Tufeşti, o echipă din coada clasamentului a învins, în deplasare formaţia de pe locul al treilea, Avântul Cireşu, una dintre pretendentele la promovare.
Gazdele au deschis scorul încă din minutul 18 prin Bacâru, însă prima repriză s-a încheiat la egalitate pentru că formaţia pregătită de Viorel Cozma, mult mai disciplinată tehnico-tactic, a restabilit egalitatea cu şapte minute înainte de finalul primei reprize printr-un gol spectaculos marcat de Cristi Baltă. Gologan a marcat pentru 1-2 în minutul 60 şi apoi oaspeţii şi-au consevat avantajul până la finalul întâlnirii. Dacă înaintea acestei partide Avântul Cireşu mai putea spera la locul întâi, după acest eşec neaşteptat şansele ei s-au redus simţitor, diferenţa dintre echipa pregătită de Ionel Ivan şi lideră fiind acum de 10 puncte.
Derby-ul rundei s-a derulat la Traian între Victoria din localitate şi CF Brăila II. Gazdele conduceau în minutul 30 cu 2-0, graţie reuşitelor lui Cocianu şi Gheorghiţă, însă în repriza a doua au căzut fizic şi oaspeţii, coordonaţi în teren de antrenorul Nicu Rotaru au întors rezultatul în favoarea lor. Rotaru a redus din diferenţă cu un minut înainte de finalul primului act, Mândroasa (min. 48) a restabilit egalitatea, iar Virgil Ion a semnat golul de trei puncte pentru CF Brăila II.
Viitorul Ianca s-a impus cu 4-1, pe teren propriu în faţa echipei de pe locul al 11-lea, CS Făurei. Mitrofan a marcat pentru gruparea din Făurei în minutul 17, însă Ghiviciu şi Valentin Durbacă au realizat câte o "dublă" şi astfel lidera a mai făcut un pas spre turneul de baraj.
Victoria Deduleşti s-a impus la scor, 4-2, în disputa cu Tractoru