Într-un interviu din “The Statesman”. Alex Ferguson a mărturisit ce mari jucători îi plac
Trebuie să revin la Alex Ferguson. S-a întîmplat ceva încurajator pentru lipsa de dimenisune a fotbalului contemporan. Revista engleză New Staesman a trecut în mîinile lui Alastair Campbell, fostul secretar de presă al fostului Prim Ministru Tony Blair. Campbell e o brută subtilă, o combinaţie de guru şi gladiator care a modificat faţa presei britanice, adăugîndu-i cîteva cicatrici. Dar Campbell e şi membru de bază al aşa zisei McMafia scoţiene care-i include, printre alţii, pe Tony Blair sau pe actualuil Prim Ministru Brown. Şi pe Sir Alex Ferguson - glaswegianul arhetipal, începînd cu furiile atestate în vestiarele lui ManUnited şi neterminînd cu malt-urile din care s-au născut pungile foarte vizibile sub ochi.
Campbell a făcut un interviu formidabil cu Ferguson. E primul interviu cu un anternor de fotbal publicat într-o revistă de politică şi politologie. Iar Ferguson, spaima mai multor generaţii de mari jucători, scoţianul cu accent hiper-scoţian, fostul lăcătuş mult mai articulat decît actualul Lăcătuş, stă perfect. Nu cade din paginile unei reviste foarte culte.
Ferguson e o revelaţie. Vorbeşte despre politcă şi îşi explică limpede convingerile (e laburist), pricepe istorie şi ştie în ce fel l-au ajutat cărţile despre oamenii mari (Lincoln) să devină un bun conducător al oamenilor care fac o echipă.
Dacă rămînem la fotbal, interviul ascunde o bijuterie: răspunsul la întrebarea “cine e cel mai mare jucător pe care l-aţi văzut?”. Sec: Pele, DiStefano, Maradona, Cruyff. Dezvoltînd: Ferguson a văzut tot ce e fotbal în ultimii 30-40 de ani. De aici: Pele, Maradona şi Cruyff. De unde, însă, DiStefano? Dintr-o amintire fericit-traumatică. În 1960, la 19 ani, Ferguson s-a aflat, la Glasgow, pe Hampden Park, alături de 135.000 de martori ai fabulosului R
