HUNEDOARA: Cei aflaţi la necaz primesc mângâiere din partea preoţilor După slujbele religioase oficiate vinerea, pacienţii şi deţinuţii se pot spovedi şi împărtăşi.
Preoţii vizitează pacienţii din spitale şi deţinuţii din Penitenciarul Bârcea Mare pe toată perioada Postului. Acţiunea de intensificare a slujbelor religioase a demarat la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei.
„În Penitenciar au fost repartizaţi patru preoţi misionari care, alături de preotul de acolo, oficiază slujbe adecvate Postului Mare. De asemenea, ţin predici despre pocăinţă, păcatul furtului şi al uciderii, precum şi despre valoarea libertăţii şi a vieţii. În Spitalul Judeţean de Urgenţă am repartizat doar un singur preot pentru că acolo sunt pacienţi mai puţini, unii vin, alţii pleacă. În penitenciar, cei vizaţi sunt mereu aceeaşi”, a declarat, pentru Adevărul de Seară, protopopul de Deva, Alexandru Hotăran.
Oră nu tocmai potrivită
Slujbele religioase încep în fiecare zi de vineri, la ora 10.00. Acestea sunt apreciate de pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă drept binevenite, însă consideră că ora nu este tocmai potrivită. ,,Era mai bine dacă erau după-amiază, că dimineaţa trebuie să fim în salon când vin doctorii în vizită. Din câte am înţeles, vineri seara este maslu, deci tot pot merge să mă rog. Până acum nu am fost încă, pentru că m-am internat abia luni”, a spus Ileana, pacientă a Spitalului Judeţean din Deva. La Hunedoara preotul care oficiază slujbe la Capela Ecumenică de lângă Spitalul Municipal ,,Dr. Alexandru Simionescu” spune că, în perioada postului Paştelui, face vizite bolnavilor în fiecare zi de miercuri, vineri şi duminică. ,,De la 07.00 la 08.30 fac vizitele de cercetare, cu precădere la bolnavii care nu pot să se deplaseze la Capelă, apoi intră doctorii