Cele trei persoane implicate în scandalul de sâmbătă dimineaţă dintr-un club din zona Copou rămân în arest. Judecătorii Tribunalului Iaşi au respins, în această după-amiază, recursul formulat de bătăuşi împotriva măsurii de arest preventiv.
Cătălin Costea, Vasile Călin (fost Corduneanu) şi Dragoş Dumitroaie vor sta după gratii 29 de zile. Aceştia nu au reuşit să-i convingă pe magistraţi că pot fi cercetaţi în stare de libertate. „Din probele de la dosar nu rezultă că Dragoş Dumitroaie ar fi săvârşit faptele pentru care este cercetat. Acesta este o persoană onorabilă şi civilizată şi este primul interesat în aflarea adevărului în sensul că deşi a primit citaţie să se prezinte la Poliţie pe 23 martie el a venit, singur, sâmbătă”, a declarat Sandra Grădinaru, avocata lui Dumitroaie.
Cei trei tineri au dat, astăzi, timp de aproape trei ore declaraţii în faţa judecătorilor. Vasile Călin şi Cătălin Costea au dat vina unul pe celălalt pentru bătaia din club. „S-a ajuns aici din cauza clanului Corduneanu. Eu sunt nevinovat. Ei m-au provocat”, a spus Băcăuanu. În schimb, aceştia au precizat că Dumitroaie nu a participat la conflict.
Una din victime şi-a pierdut vederea la un ochi
Un agent de pază a fost împuşcat şi alte opt persoane au ajuns la spital în urma bătăii dintre interlopii ieşeni. În timpul altercaţiei, agentul de pază Florin Huluţu a fost împuşcat în ochiul drept, iar medicii spun că şi-a pierdut definitiv vederea.
Un conflict mai vechi dintre membrii clanului Corduneanu şi Cătălin Costea, zis Băcăuanu, a explodat din cauza unei datorii de 7.000 euro. Banii ar fi trebuit să îi fie înapoiaţi lui Băcăuanu de către un apropiat al familiei Corduneanu.
Cele două tabere s-au bătut cu scânduri smulse din uşa clubului, iar Vasile Călin ar fi tras şi cu un pistol cu gloanţe de cauciuc. În acest caz mai sunt cercetate, în stare