Expoziţia naţională de carte a Editurii Humanitas a debutat luni, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati", cu lansarea cărţii "Etica neuitării", de Monica Lovinescu.
Aprecierile critice asupra volumului au fost făcute de scriitorii Viorel Mortu şi Constantin Gherghinoiu. La evenimentul moderat de Adelina Pop a participat şi reprezentantul Editurii Humanitas, scriitorul Şerban Alexandru.
"Monica Lovinescu trebuie integrată în dinastia culturală a Lovineştilor, fiind a cincea personalitate a unei familii care a marcat esenţial cultura română. Nu-i putem judeca destinul şi valoarea în afara familiei Lovineştilor", a punctat profesorul Viorel Mortu.
Constantin Gherghinoiu a făcut o scurtă prezentare a carierei autoarei: "Monica Lovinescu este unul dintre geniile rezistenţei prin cultură. Prezentă, din 1962, la postul de radio Europa Liberă, cu celebra emisiune Teze şi antiteze, Monica Lovinescu este victima unui atentat plătit de Securitatea română, este grav rănită, dar se întoarce cu curaj în aceeaşi emisiune, nefăcând nicio concesie mai marilor comunişti din România acelor ani. De asemenea, ea nu iartă niciun compromis pe care scriitorii români l-au făcut cu partidul comunist".
Manifestările din cadrul Expoziţiei continuă până joi, 26 martie. Expoziţia naţională de carte a Editurii Humanitas a debutat luni, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati", cu lansarea cărţii "Etica neuitării", de Monica Lovinescu.
Aprecierile critice asupra volumului au fost făcute de scriitorii Viorel Mortu şi Constantin Gherghinoiu. La evenimentul moderat de Adelina Pop a participat şi reprezentantul Editurii Humanitas, scriitorul Şerban Alexandru.
"Monica Lovinescu trebuie integrată în dinastia culturală a Lovineştilor, fiind a cincea personalitate a unei familii care a marcat esenţial cultura română. Nu-i putem judeca destinul şi va