Noul sezon al Formulei 1 nu va fi unul diferit faţă de cele anterioare doar la nivelul monoposturilor şi al regulamentului, care au suferit schimbări profunde în timpul iernii, scrie L'Equipe.
Calendarul competiţional a fost de asemenea modificat faţă de sezonul trecut. Astfel, două Mari Premii au dispărut, cel al Franţei şi cel al Canadei, iar un nou circuit îşi va face debutul în "Marele Circ", cel de la Abu Dhabi, care va închide sezonul în luna noiembrie.
Fără Magny Cours în 2009
Franţa îşi pierde treptat influenţa în "Marele Circ". O singură echipă, Renault, după retragerea formaţiei Prost GP în 2001, un singur pilot, Sebastien Bourdais, vor fi implicaţi în sezonul 2009 al Formulei 1. Eliminarea Marelui Premiu al Franţei - Magny Cours - din programul competiţional este o nouă lovitură dată automobilismului de viteză.
Marele Premiu a fost exclus din program după ce Federaţia Franceză pentru Automobilism Sportiv şi-a retras susţinerea financiară a evenimentului, care a fost inclus în aproape toate ediţiile competiţiei din 1950, excepţie făcând sezonul 1955.
Marele Premiu al Canadei, o altă victimă a presiunilor finanicare
Retragerea Marelui Premiu canadian, prezent, cu două excepţii, în fiecare sezon al "Marelui Circ" din 1967, a fost de asemenea provocată de probleme financiare.
"Odată cu creşterea costurilor în Formula 1, unui întreprinzător privat nu poate susţine organizarea unui astfel de eveniment. Marele Premiu al Canadei este singurul dintre cele 18 curse incluse în calendar care este condus de un întreprinzător privat. În orice altă parte, acestea sunt organizate şi de guvern", a spus, în octombrie, Paul Wilson, vicepreşedintele planificării cursei de la Montreal. Astfel, organizatorul cursei nu a reuşit să asigure plata a 134 de milioane de euro către FIA, pentru o