Leasingul auto scade, numărul celor care nu-şi mai pot plăti ratele creşte, iar atenţia societăţilor de profil se orientează spre finanţarea altor sectoare ale economiei. Acestea sunt câteva dintre caracteristicile evoluţiei pieţei de leasing din România la începutul acestui an. Pe fondul evoluţiei actuale a economiei româneşti şi al conjuncturii internaţionale nefavorabile, prognoza pentru acest an, realizată de societăţile de profil, este pesimistă în ceea ce priveşte
Leasingul auto scade, numărul celor care nu-şi mai pot plăti ratele creşte, iar atenţia societăţilor de profil se orientează spre finanţarea altor sectoare ale economiei. Acestea sunt câteva dintre caracteristicile evoluţiei pieţei de leasing din România la începutul acestui an.
Pe fondul evoluţiei actuale a economiei româneşti şi al conjuncturii internaţionale nefavorabile, prognoza pentru acest an, realizată de societăţile de profil, este pesimistă în ceea ce priveşte piaţa locală de leasing. „Din păcate, trendul descendent se păstrează, astfel că, pentru 2009, prognozăm o scădere între 20% şi 30% a volumului total al finanţărilor în leasing, cu estimarea sectorului auto în pondere de 75%, a celui imobiliar la 4% şi a celui industrial la 21%“, a spus Adriana Ahciarliu, secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare - ALB România. Potrivit estimărilor asociaţiei, în 2009, valoarea bunurilor finanţate în leasing la nivel naţional va fi de circa 3,85 miliarde de euro, faţă de 4,81 miliarde de euro, cât a fost în 2008.
Anul trecut, finanţările acordate sectoarelor economiei naţionale au fost diverse, astfel că 22% (1,08 miliarde euro) din total au vizat echipamentele cu scop industrial, 7% (351 de milioane euro) sectorul imobiliar şi 71% (3,38 miliarde euro), sectorul transporturilor. Deşi în anul 2008 importul autoturismelor rulate a depăşit semnificativ volumul achiziţi