Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din acordul cu FMI, castiga leul

Publicat in Romania Libera, miercuri 25 martie 2009 ·

Dintr-o anumita perspectiva, criza financiara de la care s-a contaminat economia Romaniei seamana cu ceea ce s-a petrecut in 1997 in Asia. Doar dimensiunile mai mici ale economiei noastre ne-au facut sa ignoram semnalele care se manifestau insa si in tarile din regiune. Investitorii au capatat o aversiune fata de riscul plasamentelor in piata noastra de capital mult inainte ca agentia de evaluare financiara Standard&Poor’s sa ne coboare ratingul sub nivelul investitional. Imensul nostru apetit pentru importuri, explicabil prin raportul aiuristic intre pretul mare si calitatea proasta a multor produse romanesti, inclusiv turistice, a dus la adancirea deficitului de cont curent. De fapt, a creat datorie pura atat in buzunarele romanilor, care au consumat pe credit, cat si in conturile firmelor importatoare, care au imprumutat bani pe termen scurt. Cand criza s-a apropiat, a devenit clar ca aceste datorii vor apasa pe umerii bancii centrale.

Fiind in general vorba de imprumuturi in valuta, o simpla socoteala iti demonstra ca nu exista acoperire prin cuferele bancii centrale, ceea ce ar fi putut prabusi leul dincolo de orice imaginatie. Consecintele asupra populatiei ar fi fost devastatoare. O moneda fragilizata de o economie vulnerabila, nerestructurata si incapabila sa tina ritmul tehnologiilor inalte, este incapabila sa sustina plata unei cantitati mari de datorii in valuta. Spre deosebire de criza asiatica, nu mai exista la ora actuala nici un debuseu sigur pentru exporturile noastre, daca excludem cererea temporara de Loganuri din Germania. Deci, dupa o perioada de boom economic, sustinut de fluxuri de capital strain puternice, care a imbogatit oamenii de afaceri si a creat o embrionara clasa de mijloc, apare recesiunea. Infuzia de capital strain nu a urcat doar valoarea afacerilor, ci si pe aceea a locuintelor si a terenurilor. Acum, toate acestea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 10 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum o ora
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Ministerul de Interne susține că România este una dintre cele mai sigure ţări din lume

G4Media acum 13 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene, informează vineri Ministerul Afacerilor Interne (MAI), citând rapoarte ale Depar

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 13 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 14 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 11 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 12 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°