Vasile SALARU In mediul urban, meditatiile elevilor au ajuns un fenomen social. Guvernantii vorbesc despre el acuzand pe buna dreptate evazionismul fiscal, analistii se intreaba cat de neperformant este sistemul de invatamant daca e nevoie de atatea meditatii, profesorii ca despre o importanta sursa de venit suplimentar, iar parintii, cei mai numerosi si afectati, se intreaba: cu sau fara meditatii? Fiecare familie da propriile raspunsuri la aceasta intrebare, cele mai frecvente regasindu-se, sper, in cele ce urmeaza.

Parintii educati platesc meditatii de la varste fragede ale copiilor pentru invatarea limbilor straine, invatarea inotului, schiului sau initierea in tainele utilizarii instrumentelor muzicale. Cei mai norocosi scutesc sume importante prin angajarea bonelor din Republica Moldova - bune cunoscatoare ale limbii ruse sau a vorbitoarelor native de germana recrutate din jurul Sibiului sau Brasovului. De asemenea, este indicata angajarea ca baby-sitter a profesoarelor si invatatoarelor pensionare.

Polemica se dezvolta referitor la meditatiile copiilor de varsta scolara. Programele sunt prea incarcate, numarul de ore prea mare, dificultatea aplicatiilor obligatorii ridicata. Ce supara insa cel mai tare, fiind fenomenul cel mai blamat, care trebuie eradicat, este acela al stresarii, supraincarcarii si subevaluarii intentionate a copiilor de catre unii profesori care forteaza meditarea propriilor elevi pentru rotunjirea veniturilor. Aici e obligatorie interventia legiuitorului, a directorilor si a inspectorilor scolari.

Meditatiile la care se recurge din vointa familiilor si elevilor pentru a completa cunostintele capatate in sistemul de invatamant, pentru a aprofunda unele discipline din placerea si dorinta copiilor, pentru performanta intr-un domeniu sau pentru a suplini lipsa de timp a parintilor sunt benefice si de neblamat, mai ales