La Teatrul de Comedie se joacă un nou spectacol - "Casa Zoicăi" de Mihail Bulgakov, în regia lui Alexandru Tocilescu. Este o creaţie cu recurs la memorie.
Alexandru Tocilescu a montat, la Comedie, piesa lui Mihail Bulgakov, "Casa Zoicăi", dintr-o "datorie" a sa asumată de mai mult timp şi pe care o va continua - cea de a nu lăsa ca memoria să piară. Pentru acest mare creator, piesa scrisă în 1925, la cererea Teatrului Vahtangov din Moscova, este strâns legată de "Elisabeta Bam", textul lui Daniil Harms după care Tocilescu a realizat, la Teatrul Bulandra, o operă bufă.
Cele două texte ale autorilor ruşi au fost scrise în aceeaşi perioadă, redând epoca din zorii socialismului. Cu atât mai mult cu cât aceşti doi scriitori, care au dispărut fizic de tineri, nu prea şi-au văzut operele pe scenă, fiind interzişi. Alexandru Tocilescu a montat şi alte piese, cu referire la epoca comunistă. Cu gândul la spectatori, el spune: "Marea majoritate a publicului, în cazul în care sunt tineri, nu a auzit niciodată nici de comunism, nici de Stalin, nici de nemţi, nici de întrecerea socialistă şi viaţa lor a fost şi probabil că va fi mai bună decât a noastră. Dar noi, ăştia care am trecut prin aşa ceva, nu avem nici voie şi nici dreptul să lăsăm aceste lucruri să se piardă în neantul timpului fără să încercăm să le aducem aminte, să le împrospătăm în minţile celor care nu ştiu şi să le recreăm în minţile celor care nu ştiu".
BUFONADĂ TRAGICĂ
Deşi durează trei ore şi jumătate, având şi două pauze, "Casa Zoicăi" este o minunată creaţie care diminuează timpul. Te uiţi cu încântare la produsul scenic: ideile regizorului se împletesc fericit cu jocul admirabil al actorilor. Un decor funcţional, o coregrafie pe potrivă, costume minunate, precum şi muzica diversă - ca un personaj, vin să contureze un spectacol despre o societate aflată în epoca de