Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (FEJ) a solicitat, printr-o scrisoare, sprijinul parlamentarilor europeni pentru ca industria media să nu moară. Apelul de urgenţă trimis şefilor tuturor grupurilor politice din Parlament cere UE măsuri imediate pentru a salva presa, informează site-ul EUobserver.com. Arne Koenig, preşedintele FEJ şi Aidan White, secretarul general al organizaţiei, au trimis o scrisoare grupurilor politice din Parlamentul European (PE) pentru a le solicita să-şi centreze campanile electorale pe salvarea jurnalismului.
În scrisoarea citată de EUobserver.com, cei doi lideri ai jurnaliştilor susţin că acest sector este “o piatră de temelie a democraţiei europene” şi, ca atare, are cel puţin la fel de multă nevoie de protecţie ca băncile şi companiile auto, care au beneficiat de sprijin financiar în valoare de miliarde de euro.
CE trebuie să susţină mass-media
“Democraţia necesită informaţii corecte, pe care te poţi bizui. Acest lucru înseamnă că avem nevoie de oameni şi de resurse pentru a produce şi difuza aceste informaţii. Noi credem că profesionalismul în media, care este centrul creativ al presei europene, trebuie să fie protejat, hrănit şi încurajat să se dezvolte”, precizează scrisoarea trimisă de FEJ membrilor PE. UE a adormit la volan.
Cei doi lideri ai jurnaliştilor europeni susţin că UE a “adormit la volan” în timp ce dezastrul economic înghiţea sectorul media. “Când se va trezi Uniunea Europeană şi va vedea criza cu care se confruntă mass-media în Europa?” se întreabă FEJ în scrisoarea trimisă parlamentarilor europeni. Arne Koenig şi Aidan With au continuat spunând că, în ultimele câteva luni, declinul mass-media a fost dramatic accelerat de criza economică.
Cei doi lideri ai FEJ precizează că sectorul media din Statele Unite a fost lovit foarte tare. “Recent, giganţii