Pentru copiii născuţi înainte de 1989, desenele animate erau singura atracţie de la televizor. Copiii crescuţi în comunism vedeau doar cu porţia desene animate, în weekend, sau la televiziunile vecinilor bulgari sau moldoveni. Aproximativ 30 de tineri, cu vârste între 20 şi 30 de ani, s-au adunat într-o după-amiază de februarie în ceainăria de la Teatrul Act din Bucureşti să se uite la desene animate. Aflaseră despre „Serata desenelor animate” de pe blogul desenelecopilariei.com şi s-au grăbit să-şi anunţe prezenţa, pentru că desenele animate pe care erau invitaţi să le vadă erau speciale.
Nu erau nici cele mai noi filme Disney, nici cele japoneze pe care le difuzează acum canalele TV specializate. Erau desenele pentru care veneau în casă de la joacă atunci când erau mici, se aşezau în faţa televizorului, cu părinţii lângă ei, şi orice altă activitate înceta. Le vedeau înainte de Revoluţie la „Gala desenelor animate”, la moldoveni sau la bulgari, iar la începutul anilor ’90, pe postul naţional de televiziune.
Producţii Disney şi desene japoneze
„Primele amintiri legate de desene animate sunt de când eram foarte mică. Aveam doi sau trei ani”, povesteşte Cătălina Bănică. Ea are acum 25 de ani şi este unul dintre organizatorii seratei dedicate desenelor animate cu care au crescut cei care erau copii la finalul anilor ’70 şi începutul anilor ’80. Serata a început cu mai multe episoade cu Tom şi Jerry, Donald, Goofy, Pluto, Chip şi Dale, care erau difuzate şi la „Gala desenelor animate”, emisiune prezentată de Viorica Bucur.
Gala a fost un fenomen, spune Cătălina Bănică. „Toată lumea îşi aduce aminte de Viorica Bucur, acea doamnă blondă, mică de înălţime, care vorbea prea mult şi intra peste timpul de desene animate.” Iar cei care nu-şi amintesc emisiunea, sigur îşi amintesc genericul de final - un pasaj din «Pari