Mă gândeam că eu sunt o victimă uşoară în faţa crizei. Nu vă aşteptaţi la dezvăluiri complete, nu încă, acum vreau doar să vă supun atenţiei o constatare de seară, provocată de o zi împuţită, ora înaintată la care am plecat de la birou şi o felie de pizza pe care, de amorul artei, am s-o descriu ca fiind râncedă, deşi era caldă. Deci, eu cred că burlacii au şanse mai puţine să supravieţuiască recesiunii. Acum să şi argumentez, foarte repede, deşi sunt sigur că deja aţi prins ideea.
Cum ar putea burlacul să înveţe să aleagă produsele cele mai ieftine şi mai proaspete, la pensie ce-i mai rămâne de făcut? Însuratul, cu pirostrii sau fără, n-are probleme de felul ăsta, altcineva face piaţa. Se duce acasă, găseşte masa caldă aşteptându-l, ba o mazăre, când o ciorbă călâie, mai un cartilagiu deghizat în parizer, dar e mâncare! Burlacul, în schimb, găseşte în frigider doar alimentul său preferat, berea. Ficatul i se umflă în pene, stă să crape. Consecinţa? Speranţa de viaţă a primului ia avans de vreo câţiva ani faţă de cea bietul celibatar.
Burlacului lesne i se poate întâmpla să se ducă într-o bună zi la serviciu şi, sătul de unii sau de alţii, să scoată kalaşnikovul încărcat cu înjurături, să tragă, să tragă, să se răcorească, pentru el nu e o prioritate să se gândească înainte că ar avea ce pierde. Verighetatului, na, i-am găsit un nume, cu toate că e posibil să-i treacă prin cap aceleaşi gânduri războinice, nu-i dă mâna să fie viteaz, ştie că acasă îl va aştepta o înfrângere ruşinoasă. Aşa că, oricât îl va durea, se va conforma, va munci mai mult, îi va aduna şefului nu numai scamele, dar şi mătreaţa de pe umeri. Ghici cui este mai bine în aste vremuri de criză!
În fine, burlacul nu mai continuă ce s-a apucat să scrie pentru că îi este din nou foame, iar ultima cutie de bere din frigider a servit-o drept garnitură la pizza.
Mă gândeam că eu sun
