Teatrul „Tamási Áron“ din Sfîntu Gheorghe împlineşte, în 2009, 60 de ani de existenţă. De la înfiinţarea sa, în 1948, teatrul maghiar din Sf. Gheorghe – finanţat de comunitatea locală, într-o zonă nu dintre cele mai prospere ale României – a fost ţinut în viaţă de spectatorii săi. O generozitate la care teatrul a răspuns cu „reflexele unui organism viu“: a devenit, în timp, unul dintre cele mai urmărite şi premiate din ţară (şi în Ungaria), una dintre din ce în ce mai rarele instituţii dedicate spectacolului de artă. Începînd din 2009, Teatrul „Tamási Áron“ oferă publicului o oglindă a dialogului intercultural în care se întîlnesc montări ale teatrelor din Estul şi Centrul Europei, a căror valoare a fost confirmată de premiile primite. Astfel, tradiţia întîlnirilor teatrale pe care Teatrul „Tamási Áron“ le-a organizat începînd din anii ’70, e continuată printr-un proiect a cărui substanţă coincide cu ceva din identitatea distinctă a spaţiului multicultural românesc. Şi acest ceva este chiar efortul comunităţii locale de a se elibera de efectul nociv al prejudecăţilor şi al clişeelor de tot felul, dintre care naţionalismul e doar cel mai la îndemînă. Sfîntu Gheorghe e, indiscutabil, un oraş mic, după standardele României, avînd în vedere că în 2002 avea puţin peste 60.000 de locuitori. Prejudecata – care, mai ales cînd e vorba de zona Har-Cov (judeţele Harghita şi Covasna, nucleul aşa-numitei Secuimi), face legea – spune că astfel de comunităţi mici nu generează evenimente de amploare. Sînt, în cel mai bun caz (şi cînd peisajul natural ajută), locul ideal pentru iniţiative din categoria artei alternative, după cum a fost în anii ’90, tot la Sfîntu Gheorghe (de fapt, lîngă, la Lacul Sfînta Ana), un faimos festival de performance organizat de artişti vizuali din regiune. Întotdeauna, însă, la Sfîntu Gheorghe lipsa de resurse şi de vizibilitate a fost un impuls d