Zilele trecute una dintre colegele mele si-a pierdut potofelul cu toate actele. Bani erau putini in el, ca pe vreme de criza. Mare i-a fost bucuria cand a fost chemata de cineva sa-si recupereze bunurile. Surpriza a fost si mai mare cand a constat ca nu lipsea nimic din el. Pana si banii erau acolo! Toti. Persoana care i-a restituit actele i-a spus ca tatal lui le-a gasit. N-a acceptat nicio cafea, nu si-a dat nici numele. I le-a inapoiat si a plecat. E placut sa avem asemenea oameni in jurul nostru. Cati ar fi procedat la fel? Mi-am amintit atunci ca in iarna trecuta am gasit seara tarziu un telefon mobil pe jos. Era un model foarte vechi, nu valora mai nimic, dar toti stim cat de importanta e ”baza de date” din memoria lui. Am asteptat sa fiu sunat pe el. N-a fost nevoie de multe minute pentru asta. Era al unei doamne dintr-un alt oras al judetului. Pe un frig patrunzator m-am dus la locul stabilit sa-l inapoiez. Imediat, doamna a cautat in husa telefonului si a scos de acolo vreo cateva bancnote de 1 leu. Erau vreo patru sau cinci. Primul lucru a fost sa-mi reproseze ca erau mai multi bani acolo. Am ramas cu un gust amar. Deunazi, citeam in comentariile materialelor publicate in cotidianul nostru replici de genul: “avem si probleme mai importante de dezbatut”, sau “nu asta ne caracterizeaza pe noi”. Unii vor sa stie tot ce se petrece in jur. Este un lucru normal. Altii cer sa fie aruncat cu noroi in cei pe care ei ii dispretuiesc din motive de obicei subiective. Acestia stiu intotdeauna ceva in plus. Daca verificam vizitele de pe site, avem alte surprize. O stire in care sunt prezentate cele mai reprobabile fapte are de cinci sau zece ori mai multi vizitatori decat cele in care o persoana face un gest omenesc. In consecinta, un copil care invata bine sau castiga un concurs nu va fi la fel de cunoscut ca acela care isi jefuieste bunica. Ne punem atunci intreba