Fie că avem de-a face cu abordări mai tradiţionale, de tip „viaţa şi opera“, sau mai eseistic-interpretative, axate pe o problemă sau pe o idee directoare, monografiile critice de autori încep să revină în atenţie. În obiectiv sînt, mai ales, scriitori în curs de clasicizare, din tînăra generaţie interbelică sau de după 1945, cu o istorie complicată şi o receptare contradictorie.

George ARDELEANU, N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii. O perspectivă monografică, Editura Humanitas, 2009, Bucureşti, 534 p.

În destule cazuri însă, pe traseul autor-receptori-epocă s-a interpus, malign, Securitatea comunistă, distorsionînd deopotrivă biografia, opera şi receptarea. Iar liberalizarea salutară a accesului la arhivele serviciilor secrete constituie un avantaj doar pentru cercetătorii bine echipaţi, instruiţi şi riguroşi, capabili să se orienteze în infernul unui labirint kafkian plin de capcane, cu reguli ce se cer descoperite pas cu pas. Ceilalţi – naivii, neaveniţii – riscă să-şi prindă urechile. Orice biografie presupune o interpretare a datelor pe baza unor scenarii plauzibile, iar biografiile intrate în malaxorul Securităţii solicită o studiere şi o interpretare a însuşi sistemului de supraveghere. E de remarcat, deocamdată, că parte din rezultatele cele mai valoroase le-au adus cercetători din afara domeniului istoric de specialitate. Mă gîndesc, de pildă, la un Stelian Tănase (cel din Anatomia mistificării, dar nu numai) sau la Sanda Golopenţia (în Ultima carte a lui Anton Golopenţia). Ultimul intrat în acest club e George Ardeleanu, lector universitar la Literele bucureştene, a cărui îndelung elaborată monografie despre N. Steinhardt, la origine teză de doctorat, reprezintă o performanţă sub toate aspectele.

Este, înainte de orice, o reinventare a genului monografic în critica noastră postdecembristă. Dincolo de apreciab