Lui Domenech nu-i place gazonul stadionului din Kaunas, unde „albaştrii“ vor juca sâmbătă, într-un meci din Grupa a 7-a preliminară, din care face parte şi România.
Raymond Domenech, selecţionerul naţionalei Franţei, a afirmat că este nemulţumit de starea terenului pe care se va disputa partida contra Lituaniei, dar şi de temperaturile scăzute care se vor înregistra sâmbătă, la ora jocului, la Kaunas.
„Condiţiile nu sunt ideale. Am fi preferat ca vremea să fie mai bună, dar cel mai mult suntem îngrijoraţi de starea gazonului. Obţinerea unui rezultat bun va fi şi mai complicată. Fie că este cald, fie frig, acest lucru trebuie să ne preocupe mai puţin, pentru că jucătorii trebuie să fie pregătiţi“, a afirmat Raymond Domenech. Temperaturile în Lituania au oscilat în ultimele zile între -4 şi 5 grade Celsius, iar sâmbătă sunt şanse de ploaie.
Aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă Domenech. Debutantul Andre-Pierre Gignac, jucător legitimat la Toulouse, a suferit marţi o leziune musculară, iar antrenorul a declarat că nu ştie dacă el va fi apt pentru meciul de sâmbătă, dar o să fie pregătit pentru următorul joc, programat miercurea viitoare.
S-au relaxat la Eurodisney
Naţionala Franţei, deşi s-a reunit luni, a efectuat primul antrenament marţi, la cantonamentul de la Clairfontaine. Şedinţa de pregătire a durat o oră şi un sfert, jumătate de oră fiind dedicată exerciţiilor fizice. Cotidianul L’Equipe a descris atmosfera din lotul „albaştrilor“ ca fiind foarte bună, neexistând probleme majore cu accidentările, cu excepţia lui Gignac. Selecţionerul Domenech a decis să-şi ducă jucătorii la parcul de distracţii Eurodisney, pentru ca aceştia să se relaxeze. „Nu ne-am dus acolo pentru a suda relaţiile între jucători. Ei formează deja un grup sudat, se cunosc bine între ei. Ne-am dus mai mult pentru a ne relaxa“, a afirm