Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieri violator, azi vedetă

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 26 martie 2009 ·

Braşoveanul Karol Racz, acuzat de violarea unei fetiţe de 14 ani, a fost scos nevinovat de testul ADN şi doreşte să rămână în Italia. El a fost contactat pentru a apărea la o celebră emisiune italiană

Karol Racz (foto) a devenit peste noapte, din dublu violator, o victimă a sistemului judiciar demnă de transpus pe micile ecrane. După ce a fost eliberat în urma rezultatelor de la testele ADN, care-l declarau nevinovat în cazul celor două violuri de care fusese acuzat, braşoveanul, originar din Cincu a avut şansa să-şi reabiliteze imaginea. Racz a făcut primele declaraţii în faţa camerelor de filmat. Cu ajutorul unui translator, românul a relatat întreaga poveste a vieţii sale, pornind de la copilăria petrecută la orfelinat şi până la înclinaţia sa spre călugărie. Deşi a fost maltratat de autorităţi, iar imaginea lui este pătată, Racz nu vrea să se întoarcă în ţară. El îşi doreşte să rămână în Italia şi să-şi întemeieze o familie. „Vreau să îmi fac şi eu un viitor, ca să am unde să lucrez, aşa cum am lucrat şi până acum, să am casă şi familie, cum are toată lumea”, a spus Racz, în cadrul unei emisiuni televizate.

Racz Karol are 36 de ani şi a locuit în Cincu, judeţul Braşov. Oamenii care l-au cunoscut spun că era un om cumsecade care nu ar fi fost în stare nici să înjure o fată, darămite să o violeze. El a fost acuzat, împreună cu Alexandru Isztoika Loyos, de 20 de ani, din Seliştat, comuna Şoarş de viol. Testele ADN au demonstrat, însă, că niciunul din cei doi nu era autorul agresiunii asupra fetei de 14 ani, derulată pe 14 februarie. După cinci săptămâni petrecute în închisoare, el a fost eliberat. Abia ieşit din închisoare, Racz a fost întâmpinat ca un star de producătorii emisiunii italiene de maximă audienţă „Porta a Porta”. Braşoveanul Karol Racz, acuzat de violarea unei fetiţe de 14 ani, a fost scos nevinovat de tes

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 38 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 3 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum o ora
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°