Mesajul a fost trimis. Multumesc!

25 de cărţi în 70 de ani

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 26 martie 2009 ·

Cu ocazia împlinirii a 70 de ani, poetul Lazăr Lădariu şi-a lansat cea mai recentă carte de poezii, a 25-a, o antologie intitulată „Vâslele timpului”, apărută la editura Nico. Poeziile au fost culese de Mariana Cristescu, căreia i-a revenit sarcina grea de a alege dintre poeziile lui Lădariu. Publicul numeros al evenimentului a avut ocazia să audă discursuri ale lui Iulian Boldea, decanul Facultăţii de Litere, Valentin Marica, actorul Nicu Mihoc, Nicolae Băciuţ şi Mariana Cristescu. Printre cei prezenţi s-a numărat şi primarul Dorin Florea, prefectul Marius Paşcan, subprefecţii Cristian Ţucă şi Valentin Precup, Ioan Chirteş, Dumitru Matei, Vasile Boloş, Doru Borşan, Ioan Astăluş, părintele Gheorghe Şincan şi mulţi alţii.

La împlinirea celor 70 de ani, poetul face un bilanţ al anilor care au trecut. „Întotdeauna am fost obişnuit cu truda. În viaţa mea nu am avut altă şansă decât truda enormă. Nu mi-a venit nimic de-a gata, am muncit pentru fiecare succes al meu. Sunt un fiu de ţăran şi mă mândresc cu asta, şi pentru mine nu a existat o altă şansă decât munca până la epuizare. Am primit şase premii pentru cărţile mele, şi timp de şase ani, am fost răsplătit cu patru titluri de cel mai bun gazetar. Mă mândresc cu aceste premii, şi le mulţumesc rădăcinilor mele tărăneşti,” a mărturisit poetul cu ocazia lansării antologiei.

„Lazăr Lădariu nu a publicat nici mult nici puţin. Poezia este o radiografie a poetului. Aceasta încă îşi aşteaptă critica, pentru că a apărut într-o perioadă nefastă, când criticii scriu despre cărţi fără să le fi citit”, susţine Nicolae Băciuţ, prietenul şi editorul poetului.

Sărbătoritul a fost felicitat de cei prezenţi, primind flori şi cadouri, şi a împărţit, la rândul său, autografe şi dedicaţii pe cărţi.

Cu ocazia împlinirii a 70 de ani, poetul Lazăr Lădariu şi-a lansat cea mai recentă carte de poezii, a 25-a, o antolog

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 43 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 56 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 40 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 27 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum 58 minute
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°