Balul Primaverii, chiar daca aceasta din urma se cam lasa asteptata de ceva vreme, a strâns miercuri seara în Sense o mâna de studenti de la Universitatea „Dimitrie Cantemir”, „Petru Maior” si Universitatea de Medicina si Farmacie, care s-au întâlnit aici pentru a socializa si a se distra. „Ne-am întâlnit toti presedintii ligilor studentesti si am hotarât sa organizam acest party/bal, pentru a-i uni pe studentii celor trei universitati prin distractie si concursuri. Am ales Sense pentru ca este un club mai fin, mai glam, mai stilat, ceea ce le place studentilor. Este primul eveniment pe care l-am organizat pâna acum si sper sa iasa bine si toata lumea sa fie multumita”, ne-a declarat Alina Codrea, presedinta ligii studentilor de la Universitatea „Dimitrie Cantemir” si organizatoare a balului.
Dupa ce lumea a început sa se încalzeasca pe mixurile rezidentului din Sense, s-a dat startul concursurilor. Primul concurs a fost între perechi si a constat într-o declaratie de dragoste si interpretarea unei piese la alegere, fara negativ. Câstigatorii premiului întâi au primit invitatie la o cina romantica în Club Jo. Cei de pe locul doi au primit un bon valoric de 60 lei la L’Olive Bleue, iar cei clasati pe locul trei, o sticla de whisky. A urmat apoi concursul de bancuri la care au participat cinci concurenti, câstigatorul primind o sticla de lichior. Distractia a continuat si dupa concursuri, la „intensitate studenteasca”. În legatura cu surprizele pe care ni le rezerva Club Sense, a nu se rata party-ul din seara aceasta, unde, de la platane vor încinge atmosfera Dj Sava & Connect-R.
Balul Primaverii, chiar daca aceasta din urma se cam lasa asteptata de ceva vreme, a strâns miercuri seara în Sense o mâna de studenti de la Universitatea „Dimitrie Cantemir”, „Petru Maior” si Universitatea de Medicina si Farmacie, care s-au întâlnit aici pentru a socializa si a