Brăilenii au un îndelung exerciţiu al mizeriei scoase din casă şi aruncate în stradă. Năravul ăsta le-a intrat în sânge şi nu se dă dezbărat în niciun chip, orice s-ar face şi orice s-ar spune!

De fapt, partea proastă este că se face prea puţin pentru civilizarea nesimţiţilor prinşi aruncând gunoiul din sac sau din căruţă pe domeniul public. Se dau sancţiuni, pe ici, pe colo, dar, dincolo de valoarea lor neglijabilă, de doar câteva sute de mii lei vechi, nici nu se înghesuie nimeni să le plătească. Ce-i drept, uneori împricinaţii se deranjează să le conteste în justiţie, iar judecătorii, băieţi buni, le anulează, fie pentru că procesele verbale sunt întocmite anapoda, fie pe considerentul că amendatul e amărât, vai de capul lui şi n-are din ce să plătească. Din când în când, se mai încearcă educarea poporului prin puterea exemplului. Primăria, diverse organizaţii civice sau chiar agenţi economici colaborează cu unităţi şcolare, scoţând copiii în parcuri sau pe faleză, la adunat de gunoaie aruncate de-a lungul şi de-a latul spaţiilor verzi de brăilenii cu obrazul mai gros decât pielea de porc tăbăcită la fabrica de bocanci. Astfel de acţiuni vor avea, probabil, efect în viitor, când vor creşte elevii care acum rânesc, voluntar, după toţi prost-crescuţii. În prezent, eficienţa lor este egală cu zero, din moment ce, la doar câteva zile după ce curăţenia se termină, pe spaţiile respective cresc iar grămezile de deşeuri, ca în poveştile cu balaurul căruia îi tai un cap şi îi apar alte două în loc. Un european adevărat probabil că n-ar putea înţelege în ruptul capului de unde această cultură a gunoaielor aruncate aiurea. Românului, însă, i se pare perfect normal ceea ce, în orice altă ţară, este considerat anormal şi chiar nociv.

Asistam la o discuţie între doi inşi. Unul dintre ei se lăuda că a fost la iarbă verde, undeva pe la Lacu Sărat, cu un ami