Să te întorci pe firul anilor până la momentul primei întâlniri cu un dansator, devenit ulterior şi coregraf, este un demers care scoţând din uitare imagini estompate, le fac să-şi recapete prospeţimea. Pe dansatorul Gheorghe Iancu l-am cunoscut în anii şaptezeci, într-o dublă ipostază, mai rar întâlnită, de interpret la fel de bun al unor partituri clasice cât şi al altora moderne. La Opera Română putea fi admirat pentru linia sa, de o mare puritate, din Pasărea albastră, solo-ul din Frumoasa din pădurea adormită, de Piotr Ilici Ceaikovski sau pentru calităţile sale tehnice şi interpretative în rolul lui Danilo din Floarea de piatră, de Serghei Prokofiev, ambele în coregrafia lui Vasile Marcu, şi, în acelaşi timp, plastica sa corporală, de factură modernă, era pe deplin pusă în valoare în recitalurile lui Miriam Răducanu. Astfel, în 1975, în cadrul unui ciclu inaugurat de Filarmonica "George Enescu", al dialogului Muzicii cu Dansul, în care emisari ai celor două arte erau Anatol Vieru şi Miriam Răducanu, a dansat Sonata pentru violoncel solo, având-o ca parteneră pe Raluca Ianegic, iar în 1977, consemnam în paginile României literare, despre "foarte tânărul şi în acelaşi timp maturul Gheorghe Iancu", care în Recitalul de poezie şi dans, de la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale", interpreta piesa Linşaj, creată de Miriam Răducanu. După 1978, când s-a stabilit în Italia, veştile despre cariera sa au fost sporadice şi întâmplătoare: mi-a parvenit nr.26 din 1985 al revistei Balletto Oggi, care era închinată "balerinului român, devenit celebru în Italia ca partener al lui Carla Fracci" şi altor artişti "emigranţi" din România, respectiv pedagogului Gabriel Popescu. Mult mai târziu, aflată în 1998 în Italia şi cunoscând-o pe Sonia Biacchi, directoarea Centrului Teatral de Cercetare din Veneţia, am aflat - şi am consemnat din nou în paginile acestei reviste - despre ce