De la un ritm de 1 cm pe oră dilataţie cervicală se poate ajunge la 1 cm la 10 minute. De la un grad de durere notat cu 9, se poate ajunge la unul notat cu 2. Naşterea prin hipnoză dezleagă misterul durerii, anihilează spaima şi întăreşte convingerea că celebrele "chinuri ale facerii" se transformă treptat în mituri.
Fără pendulul clasic care să ţi se legene în faţa ochilor, fără somn profund, fără teama de a nu mai ieşi din transă, doar câteva femei românce se lasă în grija hipnoterapeutului, încredinţându-i venirea copiilor lor pe lume. Celelalte încă îşi mai fac semnul crucii când aud grozăvia cum că durerea dispare, iar copilul vine pe lume fără anestezie şi fără urlete. "Interesant, dar oare e posibil?",
"Nu cred că mi-ar plăcea să nasc aşa", "Mie îmi sună cam ciudat. Chiar aşa, în ce maternităţi se naşte în felul ăsta? Din câte ştiu io, medicii români nu prea sunt deschişi la astfel de practici", "Mie nu mi-ar plăcea aşa ceva... Dumnezeu a dat aceste dureri, mai mari sau mai mici, asta e.... Tre' să suportăm".
Femeile care se pregătesc să nască nu pregetă în a-şi da cu părerea pe diferite forumuri de specialitate. Lipsa de informaţii creează în mintea lor sensuri noi şi străine de adevăr ale metodei "naşterea prin hipnoză". Inutil încearcă Sorina din Constanţa să le convingă că noul nu e întotdeauna neavenit, iar că o naşterea fără dureri, altfel decât cea tradiţională, nu contravine nici religiei, nici convingerilor transmise din bătrâni.
"Ai putea spune că naşterea în apă nu este naturală? Este la fel de naturală ca şi naşterea pe uscat, doar că puţin mai plăcută. Eu mi-am născut băieţelul utilizând hipnoza şi am fost conştientă pe toată durata travaliului, m-am mişcat, am vorbit cu medicul, cu moaşa, am simţit fiecare contracţie la intensitatea pe care mi-am dorit-o eu să o simt, iar travaliul meu a durat
