Un volum insolit pâna la granita bizarului si a straniului este Cartea tuturor intentiilor * de Marin Malaicu-Hondrari. Sa recunoastem ca nici numele autorului nu este dintre cele mai obisnuite. Generatia inca-tânara, careia diferiti comentatori ii lipesc tot felul de etichete minimalizatoare (de la „lipsa de proiect" si „ignorarea mizelor mari" la „prezentism"), pare un rezervor inepuizabil de surprize.
De fapt, Marin Malaicu-Hondrari, ca si Constantin Acosmei, inainte de a deveni o semnatura vizibila pentru toata lumea, reprezinta o identitate artistica inchegata. A doua editie a celui de-al doilea titlu care-i apartine (primul, Zborul femeii pe deasupra barbatului, a aparut in 2004 si e de genul liric) arata un scriitor pe deplin maturizat, fara bâjbâielile si defectele intâlnite de regula la incepatori.
Cu o exceptie: un anumit tic cultural de care prozatorul nu poate scapa, scriitura lui face corp comun cu problematica texistentiala pe care, deopotriva, protagonistul si autorul o angajeaza. Nu-i de mirare ca volumasul redus ca intindere, dar intens pe aproape fiecare fila,i-a placut atât de mult lui Mircea Cartarescu (acesta semnând o entuziasta si frumoasa intâmpinare, pe coperta a IV-a). Ca si la autorul Nostalgiei, scrisul constituie actul existential cel mai profund, iar viata tâsneste din grafemele si biografemele unei carti unice, desprinsa de orice serie analogica. Vrând sa scrie o carte despre sinucigasi – chiar aceasta pe care o parcurgem –, personajul fara nume al lui Marin Malaicu-Hondrari realizeaza ca „aleasa societate a defunctilor mei" nu e de ajutor. Nici macar suicidar; cu atât mai putin moral. „Numai prin sinucidere te poti poseda in intregime", crede el ca a inteles lectia. S totusi, dincolo de precedentele scriitoricesti, dincoace de semnele „incurajatoare" pe care sinucigasii auctoriali le fac discipolului
