E aşa o dezordine în cameră şi în capul meu, încât, după propria mea teorie, ar trebui să produc o capodoperă neîntârziat.
De atâtea buline roşii, cartierul arată ca o buburuză. Îl traversezi cam cutremurat.
Călinescu: "Poeziile d-lui Bacovia au o mare înrudire cu acelea ale lui Traian Demetrescu." Oricât ai contextualiza şi ţi-ai spune să te fi văzut pe tine atunci!, parcă e prea mult. Bacovia îi apare ca un Tradem mai convenţional. Îl tratează în tandem cu Tafrali, pe care îl găseşte mai artist.
Au trecut 18 ani, aşa că m-am maturizat. Nu sufăr să se discute politică în raza, nu prea lungă, a urechii mele. Bine, am înţeles, spun, ăsta şi cu ăsta sunt răi. Care este bun ? Cum nu mă adun cu oricine, nu primesc răspuns.
Radu Petrescu: "...în caietele acestea sunt dator să dau socoteală despre mine..." Ideea că aş avea o asemenea datorie mă face să zâmbesc. Aş scrie despre orice altceva dacă aş şti s-o fac.
De câte ori mă înhaţă câte unul şi îmi stă, cu orele, pe cap, mă simt ca o gânganie cu acul înfipt între elitre, într-un insectar.
Pe măsură ce-i creşte contul în bancă, un om despre care spuneam, stereotip, "ştie să se poarte", devine tot mai grosolan.
Ieri, L. la noi. Ne demonstrează, a câta oară ?, că trăim, românii, tot mai prosper. Cred că ar fi timpul să ne oprim.
Mă învârt jumătate de oră în jurul telefonului, deşi e la perete, şi mă decid în sfârşit să-i telefonez lui Mircea Martin ca să-l rog să scrie referatul la o ultimă teză din parohia mea. Suntem noi prieteni, dar el e supraocupat. Culmea e că acceptă. L-am apucat pe Dumnezeu de picior. Nu de alta, dar orice telefon dat mă costă ore din viaţă, iar unul ca ăsta săptămâni.
Radu Petrescu se întreabă dacă să se bucure sau să se întristeze că nu e înţeles. Ca artist, ar fi trebuit să se
