Se trezeşte maiorul Scipione cu inspecţia unui general de la Bucureşti. Era cu regimentul la instrucţie la buza dealului dinspre Tortomanu. Tocmai ce dăduse ordinul de atac. Începuse trupa să urce dealul şi el, de jos, striga la comandanţii de companie să-şi mişte oamenii mai repede. Şi apare generalul de la Marele Stat Major, cu doi colonei şi opt ofiţeri inferiori. Veniseră de la cazarmă cu două furgoane de la manutanţă. Sufla un vînticel care le aruncase pe drum praf în ochi şi pe uniforme. Sare generalul din furgon şi se apropie de el. Scipione îl cunoştea de cînd nu era decît colonel, iar el căpitan, de la o chermeză de la Cercul Militar. Colonelul de atunci avea reputaţia că ştie tot ce se mişcă în lume ca dotare, tactică şi strategie. Citea revistele militare din Franţa, Anglia, Germania şi din America şi rapoartele spionilor lui Moruzov. Politicienii nu-l înghiţeau din cauză că îl bănuiau că dă informaţii ziarelor. Se spunea că nici generalul Antonescu, şeful României, nu-l mai agrea în ultima vreme, deşi recunoştea, în particular, că nu se putea lipsi de el. Cînd îl vede, Scipione odată înţepeneşte în poziţia de drepţi. Generalul îi face semn cu mîna să nu exagereze. Acesta era privilegiul stat-majoriştilor inteligenţi, nu-i interesa cum îi salutai, dar dacă te prindeau că n-o faci cum scrie la rergulament, ăla erai. După ce primeşte încuviinţarea să treacă la "de voie", Scipione îl întreabă pe general dacă nu l-ar interesa să conducă acest mic exerciţiu de asalt. Nu era cazul! zice generalul. Atunci, cu permisiunea dvs, vom continua. Cînd ajunge trupa la mijlocul dealului, Scipione îşi lasă oaspeţii şi o ia la fugă pe deal, cu pistolul în mînă. Şi începe să-i îndemne în sus pe soldaţii rămaşi în urmă. "Mişcă-te, mă, că te împuşc!" Tot regimentul ştia că maiorul nu-şi încărca la aplicaţii pistolul cu gloanţe oarbe, ci de luptă. Tuturor li se făcuse fri