Elevii Colegiilor „Ion Mincu“ şi „Alexe Marin“ din Slatina au plantat ieri, în curtea liceelor, împreună cu angajaţii CEZ, aproximativ 50 de puieţi de tei, frasin şi stejar. Evenimentul a produs multă bucurie atât în rândul profesorilor, cât şi al elevilor. „Angajaţii CEZ împreună cu elevii şi cadrele didactice de la Colegiile «Alexe Marin» şi «Ion Mincu» au plantat în jur de 50 de puieţi din speciile tei, frasin şi stejar. Copiii au fost harnici, iar acest lucru ne-a bucurat foarte mult, pentru că sunt mulţi alţii care nu au astfel de reacţie când este vorba de protejarea naturii. De asemenea, cele două instituţii de învăţământ au mai cerut să li se aducă puieţi, mai ales din specia tei, pentru a fi plantaţi. Săptămâna viitoare vor mai primi de la Direcţia Silvică“, a spus Ştefania Ispas, purtătoarea de cuvânt de la CEZ. Elevii şi profesorii au dorit să sensibilizeze comunitatea pentru a proteja pădurea, fără de care nu ar exista viaţă. Un hectar de pădure reţine într-un an 60 de tone de praf, iar un fag înalt de 25 de metri produce într-o singură oră necesarul de oxigen al unui om pentru trei zile.
Elevii Colegiilor „Ion Mincu“ şi „Alexe Marin“ din Slatina au plantat ieri, în curtea liceelor, împreună cu angajaţii CEZ, aproximativ 50 de puieţi de tei, frasin şi stejar. Evenimentul a produs multă bucurie atât în rândul profesorilor, cât şi al elevilor. „Angajaţii CEZ împreună cu elevii şi cadrele didactice de la Colegiile «Alexe Marin» şi «Ion Mincu» au plantat în jur de 50 de puieţi din speciile tei, frasin şi stejar. Copiii au fost harnici, iar acest lucru ne-a bucurat foarte mult, pentru că sunt mulţi alţii care nu au astfel de reacţie când este vorba de protejarea naturii. De asemenea, cele două instituţii de învăţământ au mai cerut să li se aducă puieţi, mai ales din specia tei, pentru a fi plantaţi. Săptămâna viitoare vor mai primi de la Direcţia Silvic