Nr. 20/ 27 martie 2009
„România prinde rădăcini”
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, va demara mâine, 28 martie 2009, proiectul intitulat „Pădurea - Izvor de sănătate al societăţii”. Activitatea de mâine se înscrie în cadrul Campaniei de împădurire „România prinde rădăcini” şi presupune plantarea a 10.000 puieţi de salcâm pe o suprafaţă de trei hectare.
„Din nefericire, în România de astăzi defrişarea masivă a pădurilor a devenit un trend. În acest context, dar şi dat fiind faptul că printre misiunile pompierilor militari se numără şi salvarea mediului, ISU Dobrogea a acceptat invitaţia Primăriei şi Consiliului Local Cumpăna de a deveni parteni în cadrul acestui proiect”, inspector şef ISU „Dobrogea”, col. Viorel Costache.
Salcâmii vor fi plantaţi pe malul stâng al Canalului Dunăre - Marea Neagră, la kilometrul 53 – 54, punctul de plecare spre locul de împădurire fiind platoul din faţa Căminului Cultural Cumpăna, la ora 08:30.
La această activitate, din cadrul ISU „Dobrogea” vor participa circa 300 cadre militare din efectivele aflate în tura liberă şi respectiv din cadrul personalului tehnic, astfel încât să nu fie afectată activitatea operativă din cursul zilei de mâine.
Purtător de cuvânt,
Paula Anghel Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Nr. 20/ 27 martie 2009
„România prinde rădăcini”
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, va demara mâine, 28 martie 2009, p