Fostul arbitru divi-zionar A, susţinut de oameni reprezentativi ai fotbalului din Oltenia, se anunţă un candidat serios pentru preşedinţia AJF Dolj, având idei şi proiecte viabile pentru bunul demers al lucrurilor din fotbalul „mic“. Chiar dacă mai este destul timp până la alegerile Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dolj, lupta pentru postul de conducător a început deja şi, spre deosebire de ani precedenţi, acum concurenţa este acerbă. Din pricina ultimelor evenimente, actualul preşedinte AJF, Nicu Neagoe, pare să fi pierdut „teren", principalul său contracandidat, Silviu Bogdan, prezentând ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva dintre proiectele sale menite să ajute la dezvoltarea „sportului rege" din judeţ. Având alături nume grele din fotbalul oltenesc, precum Corneliu Andrei Stroe, Aurică Beldeanu, Ilie Balaci, Gheorghe Nedelescu, Marian Ezaru, Narcis Mohora, foştii arbitri Ion Constantinescu şi Ion Dumitrică, Silviu Bogdan speră să obţină voturile necesare ocupării postului de preşedinte al AJF Dolj. Acesta a promis revigorarea Ligii a IV-a şi Categoria Elită, atragerea sponsorilor, înfiinţarea unei şcoli comunale de fotbal şi buna colaborare cu reprezentanţii mass-media. „Am decis să mă implic în acest fenomen din mai multe motive, având convingerea că fotbalul de la noi merită mai multă atenţie şi implicare din partea noastră, a tuturor, pentru că această zonă este propice descoperirii de talente. Nu mai are rost să exemplific. Cert este că nu s-au făcut destule lucruri pentru a creşte valoarea fotbalului autohton, şi asta pentru că, în prezent, în cadrul AJF Dolj, nu sunt implicaţi oameni de fotbal şi nu au fost cooptaţi oameni din fenomen de-a lungul timpului. Am lângă mine numai oameni care au făcut parte din acest fenomen, integri şi deschişi la nou, alături de care am pus la cale o strategie care nu poate da greş. Vreau să atragem sponsori, să asigu