Oare de ce un autor îşi alege un pseudonim pentru a-şi publica creaţiile? Care este motivul pentru care îşi alege un apelativ pentru a se prezenta lumii? Răspunsurile la aceste întrebări ne ajută să pătrundem în universul scriitoarei Ana Blandiana, pe numele său adevărat Otilia Valeria Coman, al cărei volum de nuvele Proiecte de trecut (1982) îmi propun să-l analizez în acest articol. Folosirea unui pseudonim are o primă şi logică explicaţie: prin intermediul acestuia, poeta debutantă încerca să se sustragă vigilenţei cenzurii din cauza condiţiei sale de fiică a unui "duşman al poporului", tatăl ei fiind preot ortodox, deportat timp de şase ani în lagărele create în timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1947-1964). Este foarte semnificativ faptul că scriitoarea şi-a ales drept pseudonim numele satului ardelenesc unde s-a născut mama sa, creând astfel o rimă internă eufonică între Ana şi toponimul Blandiana.

Descoperim în această denumire tema principală a literaturii sale: dorul pentru viaţa de la ţară şi obiceiurile satului, nostalgia după o existenţă a cărei raţiune de a fi era înrădăcinată în conştiinţa românilor prin intermediul idealurilor şi al religiei - asociate în scriitura autoarei cu transcendentul - distruse odată cu venirea la putere a comunismului în România. Faţă de acest trecut descris cu duioşie în care exista o rază de speranţă - de aici o primă posibilă interpretare a titlului Proiecte de trecut - prezentul sub dictatură se înfăţişează ca un timp dezumanizat şi dogmatic, marcat de imperative materialiste care îşi găsesc cea mai bună expresie în spaţiul oraşului.

La oraş, oamenii îşi trăiesc existenţa sub semnul singurătăţii, neîncrederii, laşităţii şi oboselii - acest ultim cuvânt se repetă în mod insistent în paginile cărţii, împreună cu multe alte cuvinte semnificative cum ar fi coşmar şi teroare. Lipsiţi de