Ovidiu Vancea, zis Balibacea, susţine că a fost scos ţap ispăşitor de poliţişti în dosarele privind spargerea apartamentului lui Alin Tişe, preşedintele CJ, şi cea de la casa de schimb valutar Macrogroup. Vancea este cercetat în stare de libertate.
„Cel mai titrat lider al lumii interlope” din judeţul Cluj, după cum l-au denumit poliţiştii clujeni, Ovidiu Vancea, zis Balibacea, susţine că a fost „băgat la înaintare” în dosarul spargerii de la casa de schimb valutar Macrogroup şi de la apartamentul lui Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Ovidiu Vancea este judecat la Curtea de Apel Iaşi pentru că, în anul 2003, ar fi ordonat asasinarea unui lider al lumii interlorpe din Turda, iar la Tribunalul Bucureşti este judecat într-un dosar de trafic de droguri.
Aţi fost acuzat că sunteţi complice la spargerea casei lui Alin Tişe şi la casa de schimb valutar din centrul Clujului?
Am aflat şi eu duminică. La şase dimineaţa poliţiştii au venit la mine acasă, mi-au prezentat mandatul de percheziţie şi au început să caute. S-au ridicat nişte ceasuri care erau pe maşina de spălat, CD-uri şi tot felul de documente de prin 1999, care au mai fost ridicate şi cu ocazia altor trei percheziţii. Mi-au spus că trebuie să dau explicaţii pentru obiectele ridicate. Spre seară m-a sunat avocatul meu, care mi-a spus că procurorul insistă să mă audieze în acea seară pentru că unul dintre ceasurile ridicate de la mine din casă ar face parte dintre bunurile furate de la domnul Tişe, care nu ştiam cine e. Am răspuns că pot justifica fiecare ceas pentru că foarte uşor puteam spune că am cumpărat ceasurile de la Johnny Grasul din Vietanam şi că sunt cumpărător de bună-credinţă. Am spus pentru fiecare ceas în parte de unde l-am cumpărat, am identificat persoana şi mai departe să cerceteze ei.
Sunt ceasuri de marcă?
De marcă