Aşadar, criză... Ce criză? Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd îmi amintesc frumoşii ani de la ziar, cînd îl aveam şef pe celebrul S.Ţ., îmi trece orice tristeţe legată de tandemul criză-lectură. Lucrurile stăteau cam aşa: şeful primea cărţi din partea editurilor, pe care le prezenta într-o rubrică numită "Cartea în 100 de cuvinte". Alea 100 de cuvinte nu erau altceva decît copy-paste după prezentarea editorului. Aducea cele şase cărţi la redacţie lunea, pentru a fi scanate, pînă miercuri, cînd le lua înapoi pentru a le depozita, îmi imaginam eu, într-un fel de peşteră a lui Ali Baba, plină ochi cu tot ce a produs mai bun mintea umană. Cum salariul meu de junior editor nu ajungea pentru a acoperi cele şase cărţi, le dădeam la scanat luni şi, pînă miercuri dimineaţa, începea un adevărat festin-maraton pentru mine: trebuia să le citesc. Se întîmpla cîteodată să nu reuşesc, să mă prindă dom’ S.Ţ. cu cea de-a şasea carte la jumătate. N-am cunoscut frustrare mai mare.
Dar hai să dăm timpul şi mai înapoi. Facultate. Sala de lectură. Manualul de ILR în faţă, în ciuda frigului, sudoarea nervoasă se prelinge pe lîngă guler. Aşadar, veteranus... mai dă-l dracu’ de veteranus. Te duci la dulapul de cote şi ceri Banii lui Martin Amis. A doua zi, examen. Cu cinci minute înainte de a intra la oral, realizez că ştiu în amănunt cam cît bea într-o noapte John Self, însă n-am nici o şansă de a lua examenul. În stînga mea, amicul Cristi Poştaru, actualmente flight attendant pe Qatar Airlines, încercănat ca un raton, a citit cot la cot cu mine Bioy Casares, Visînd la eroi şi Jurnal din războiul porcului. Bineînţeles, picăm examenul. Parcă nu era ILR, totuşi. Era altceva. Narcisa Forăscu ne-a picat, deci vorbim despre fonetică. Am tîrît restanţa aia vreo doi ani. Amicul Cristi era fenomenal: purta o bluză lălîie şi, cum avea vreo doi metri de oase deşirate, arăta cam ca un sch
