Chiar dacă arhitecţii ştiau ceva despre acest proiect, informaţia nu răzbise în afara comunităţii profesionale, sau cine mai era la curent păstra tăcerea, după legea mafiei. Numai zilele trecute am aflat despre intenţia de a deschide în Bucureşti un spaţiu de construcţie atît de larg încît ar putea fi comparat cu efectul unei bombe ca la Dresda după ce a trecut Royal Air Force.
O reclamă a biroului de arhitectură Zaha Hadid din Londra anunţă că, în capitala ţării noastre, la vest de Piaţa Romană, urmează să se elibereze un teren de o sută de mii de metri pătraţi! Amplasamentul se întinde de la răspîntia străzilor Dorobanţi şi Mihai Eminescu pînă în strada General Broşteanu, unde, pe o suprafaţă de 34.000 m2, se va ridica un hotel de cinci stele, cu restaurante, un cazinou şi un centru de conferinţe, pe cînd alte apartamente luxoase ar ocupa încă 35.000 m2. Aceeaşi pagină prezintă şi imagini virtuale ale unui turn falusoid de sticlă, faţetat ca un diamant, cu înălţimea de 200 de metri.
Informaţiile acestea mi-au parvenit pe blogul http:// www.hasnas.com/jurnal/, adresă unde se pot găsi, sub titlul "O construcţie dementă într-un oraş scăpat din frîu", date despre turnul proiectat de firma Zaha Hadid. Totodată, la 29 ianuarie trecut, România liberă a semnalat unele tratative cu acea firmă în care este implicat Smartown Investments, adică investitorul care a încercat să se înfigă la intersecţia Dorobanţi-Eminescu. Planul data din iunie 2008 şi a eşuat din cauza rezistenţei doctorului Ţovaru, proprietarul din str. Eminescu 34. Alte două case pe care investitorul pusese mîna, Dorobanţi 16 şi Eminescu 29, au fost proclamate monumente istorice, deci inatacabile, de către Comisia Naţională, care a intervenit la timp. Smartown Investments a bătut în retragere, declarînd că n-avea intenţia de a aduce la îndeplinire ambiţiosul proiect. Despre acesta nu ştiam atu