Parca niciodata in precedentii ani electorali diversiunile nu au fost mai numeroase ca in 2009. Stravechea arta a minciunii politice pare sa fi atins in actualul sezon politic apogeul. Totul e bun pentru a acoperi criza. Asa ca scandalurile ce privesc serviciile secrete – de la Floricel spionul la "doi si un sfert" – se tin lant. Ca acum un deceniu, cand Tigareta II acoperea marile operatiuni financiaro-politice ce insoteau o alta criza economica. Iar cea mai mare inselatorie priveste spatiul economic.

Contactul brutal dintre o societate surprinsa de istorie si cea mai vulgara ideologie economica – un capitalism de iarmaroc cu acompaniament de manele – si-a pus amprenta asupra vietii politice romanesti. Sub presiunea sociala a imbogatirilor fara perdea, a vota a devenit sinonim cu a juca la bursa. si cum multi dintre imbogatitii tranzitiei si-au construit averile prin furt si "tunuri", votantii, convinsi de inutilitatea demersului lor, au incercat sa fructifice economic votul: l-au vandut.

Dar confuzia dintre domenii se plateste. Caci politica nu poate fi o piata. De altfel, nici piata nu mai este chiar o piata. Cum sa reconstruiesti o societate care a cazut in ispita capitalismului de cumetrie? Cu cine? Cu cei ce au cantat ode neoliberalismului si care nici acum, in ceasul al doisprezecelea, nu vor sa recunoasca adevarul? Caci imparatul e gol! Capitalismul nu mai e o forma de economie, ci doar o eticheta inselatoare.

Mitul pietei a transformat o ideologie, bine camuflata intr-o teorie economica, intr-un fel de religie. Slujitorii ritualului, marii maestri ai capitalismului financiar flancati de "carturari" laureati cu Premii Nobel, au consacrat cultul pietei si al dereglementarii. De aceea ura fata de Keynes a devenit, ca la orice fundamentalism, o obligatie de cult. si totusi, ce se poate face atunci cand piata, care trebuie sa se autore