Imaginea ne arată scurgerea unei chiuvete. O chiuvetă curată " dar nu, nu este vorba de publicitate la un produs de curăţat baia. Din off, auzi cum cineva se spală pe dinţi. Nu ai timp să te bucuri prea mult de albul fără cusur al faianţei, că te trezeşti cu un scuipat. O spumă albă, care are ceva scris cu roşu prin ea (vinişoarele sîngerii formează două cuvinte: "îţi sîngerează"). Apoi un alt scuipat, cu şi mai mult roşu, apoi un altul şi, în cele din urmă, pe faianţa chiuvetei vezi cum cade un dinte, cu zgomot. La sfîrşit afli că e o reclamă la pasta de dinţi "Paradontax". Uite unde ajungi, dacă te speli pe dinţi, dar nu foloseşti pasta care trebuie!...
Corpul uman produce multe lucruri " şi unele dintre ele nu tocmai plăcute. În plus, cînd trupul e bolnav, producţiile neplăcute sporesc. Scuipatul, expectoraţia sau voma " e adevărat, fac uneori parte din viaţa noastră, dar de ce ar trebui să le vedem la televizor?
După cum îi spune numele, respectiva pastă de dinţi previne sau tratează paradontoza " o boală care face la început să-ţi sîngereze gingiile, pentru ca în stadiul final să-ţi cadă dinţii. Dar sînt nenumărate boli pe pămîntul ăsta şi nu cred că am vrea să le vedem efectele cînd ne e lumea mai dragă. Apoi, dacă ţinem cu tot dinadinsul să facem reclamă la produse care se leagă de lucruri neplăcute sau scîrboase din viaţa noastră " de ce trebuie să le evocăm pe acestea din urmă? A arăta scuipatul sîngeriu şi dintele căzut într-o reclamă pentru pastă de dinţi anti-paradontoză e ca şi cum ai arăta fecale în publicitatea pentru hîrtie igienică sau diferite forme de şancru sifilitic în spoturile pentru prezervative.
Dacă totuşi n-ai folosit "Paradontax" şi, după ce ţi-a căzut primul dinte, ai scuipat sînge şi dinţi în continuare, ai nevoie de o placă dentară. Şi cu ce se fixează drăguţa de ea? Aţi ghicit: cu adezivul "Corega". Ne-o spune o