Eugen Neagoe şi-a rezi-liat ieri contractul cu gruparea din Drobeta Turnu Severin, iar preşedintele Vasile Mănescu a preluat şi funcţia de antrenor principal. După partida din etapa trecută din seria a 2-a a Ligii II, ACU Arad - FC Drobeta 2-0, antrenorul principal al severinenilor, Eugen Neagoe, a afirmat că este surprins şi nemulţumit de evoluţia elevilor săi în faţa unei echipe care, înaintea jocului cu Drobeta, se afla pe un loc retrogradabil, 15. După ce miercuri „Geană" a anunţat conducerea clubului că intenţionează să renunţe, ieri-dimineaţă „divorţul" dintre antrenorul Neagoe şi FC Drobeta a fost oficializat. „Am considerat că este mai bine să nu mai continuu cu FC Drobeta. Le-am explicat celor din conducere motivele, iar în această dimineaţă (ieri - n.r.) am reziliat contractul. Totul a fost pe cale amiabilă. Motive? Am fost destul de dezamăgit de evoluţia şi rezultatul echipei în meciul pierdut la Arad, 0-2 cu ACU", a declarat ieri-dimineaţă Eugen Neagoe. „Am antrenat şi când eram în C“ Preşedintele executiv, Vasile Mănescu, a confirmat rezilierea contractului cu antrenorul oltean: „Neagoe a fost nemulţumit şi supărat rău după meciul pierdut la Arad, a invocat şi unele probleme familiale, anunţând conducerea că renunţă. S-a reziliat contractul, iar eu am preluat şi funcţia de antrenor principal, având licenţa A. De fapt, am mai antrenat echipa pe vremea când era în Divizia C. Decizia lui
Neagoe ne-a luat prin surprindere, aşa că, până la vară, după toate probabilităţile, nu vom mai aduce alt antrenor".
FC Drobeta dispută duminică, la Vânju Mare, meciul cu liderul seriei, Unirea Alba Iulia. Eugen Neagoe şi-a rezi-liat ieri contractul cu gruparea din Drobeta Turnu Severin, iar preşedintele Vasile Mănescu a preluat şi funcţia de antrenor principal. După partida din etapa trecută din seria a 2-a a Ligii II, ACU Arad - FC Drobeta 2-0, antrenorul prin