Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multă motorină subvenţionată

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 27 martie 2009 ·

Doljenii vor primi subvenţie pentru 39 de litri de motorină la hectar, aproape dublu faţă de cât fusese anunţat iniţial. Potrivit unei decizii ministeriale, Direcţiile pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Dolj vor elibera adeverinţe pentru motorină conform cantităţilor aprobate pentru fiecare beneficiar, în procent de alocare de 100%. Măsura se aplică şi beneficiarilor care au primit iniţial adeverinţe pentru cantităţi reprezentând 57,58% din cantitatea aprobată, cărora li se vor elibera noi adeverinţe. „Fermierii cărora le-am eliberat deja adeverinţe pentru motorină pot reveni cu cererea tip, vizată de primărie, pentru diferenţa de 17 litri la hectar. Cei care vin de astăzi (miercuri - n.r.) solicită 39 de litri la hectar“, a declarat Aurel Călin, directorul executiv al DADR Dolj. Acesta a explicat că până acum Direcţia a fost nevoită să elibere adeverinţe doar pentru 22 de litri de motorină la hectar, deoarece cantitatea de carburant alocată iniţial judeţului Dolj pentru înfiinţarea culturilor din primăvara acestui an este de 4.699.970 de litri, care ar fi ajuns doar pentru o suprafaţă de aproximativ 120.000 de hectare. Şi cum judeţul are o suprafaţă agricolă de 224.481 de hectare, s-a decis să se dea procentual. „Până acum au solicitat această subvenţie 1.886 de persoane, pentru o suprafaţă de 40.087 de hectare. Numărul de adeverinţe eliberate se ridică la 2.240, pentru 881.932 de litri“, a precizat Aurel Călin. Fermierii pot solicita sprijinul pentru motorina subvenţionată până la 30 aprilie.

Cine beneficiază de subvenţie

Potrivit legislaţiei în vigoare, se acordă sprijin financiar pentru subvenţionarea preţului motorinei în cuantum de 1 leu/litru, aferent unei cantităţi de 39 litri/hectar pentru suprafeţe de minimum un hectar. Carburantul poate fi achiziţionată prin intermediul adeverinţelor eliberate de DADR, beneficiarii fiind p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților, a decis Curtea Constituțională

HotNews acum 59 minute
Curtea Constituțională a decis, joi, că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților, scrie G4Media și Agerpres, care citează surse. Până la această oră, CCR nu a anunțat oficial decizia. În urma acestei

Digul construit în subteran în Salina Praid a cedat din cauza inundaţiilor! Ce spune Salrom

Ziua Constanta acum 2 ore
Societatea Națională a Sării SA anunță cedarea digului construit în subteranul, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice. ”Aşa cum am informat şi în comunicatele anterioare, pe fondul precipitaţiilor abundente produse în întreaga ţară, la Salina P

Burduja promite protecție pentru românii vulnerabili: „Facturile nu vor exploda după 1 iulie”

Adevarul acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut declarații privind viitorul prețurilor la energie și gaz după 1 iulie, asigurând populația că „facturile nu vor exploda, nu vor bubui” și că românii vulnerabili vor fi protejați.

Ginecolog din Petroșani, condamnat la închisoare pentru mită

Gandul acum 21 minute
Un medic ginecolog de la Spitalul de Urgenţă Petroşani a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru luare de mită. Medicul fusese prins în flagrant când primea 1.000 de lei

Grindeanu, despre construcția metroului de la Cluj: „Nu există pericol de pierderi de finanțări”

Mediafax acum 21 minute
În cadrul emisiunii de la Gândul, Sorin Grindeanu a afirmat că Ministerul Transporturilor are aproximativ un sfert din totalul fondurilor prin PNRR, însemnând 7,2-7,3 miliarde de euro. „Valoarea totală a proiectelor atunci când s-a făcut PNRR-ul, de

Nicușor Dan, mesaj pentru familiile lovite de INUNDAȚII : „Am cerut autorităților să intervină rapid” / Ce spune despre schimbările climatice

Gandul acum o ora
Nicușor Dan, președintele României, a postat pe facebook un mesaj în care își exprimă sprijinul pentru familiiile lovite de inundațiile puternice din mai multe județe. Șeful statului a mai precizat că schimbările climatice sunt o realitate care ne a

Atenționări meteo de vreme severă! Furtuni, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic

Ziua Constanta acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă joi, 29 mai, în intervalul orar 10.00 şi 23.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş

Șase elevi de la un liceu din Arad, transportați la SPITAL, după ce li s-a făcut rău în timpul cursurilor

Gandul acum 3 ore
Șase elevi de la un liceu din Arad au fost transportați la spital, după ce au acuzat stări de rău și greață în timpul orelor, a transmis ISU Arad. La fața locului au intervenit de urgență echipaje cu autospeciala CBRN pentru efectuarea de măsurători

Ministrul Mediului: Agricultorii afectaţi de breşele făcute în diguri vor fi despăgubiţi

G4Media acum 2 ore
Persoanele din judeţul Covasna ale căror culturi agricole au fost inundate, după ce autorităţile au decis realizarea unor breşe în digurile de apărare pentru protejarea comunităţilor locale, vor fi despăgubite, a declarat joi, în timpul unei conferi

MedLife continuă seria de evenimente culturale menite să schimbe modul în care românii privesc unitățile medicale, printr-o expoziție exclusivistă dedicată legăturii dintre spiritualitate și medicină

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, continuă demersurile prin care își propune să contribuie la transformarea spitalului într-un spațiu viu al comunității. Astfel, lansează o nouă expoziție din seria de evenimente c

Vremea

București
acum

24°
joi

14°/25°
vin.

14°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

19°
joi

13°/20°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/24°
Constanta
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/21°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/17°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/18°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/26°