Împăratul romilor, Iulian, îşi ameninţă supuşii că va emigra din România dacă aceştia vor continua să comită infracţiuni. Sursa: wikipedia
Împăratul tuturor romilor, Iulian, este supărat pe supuşii săi şi e decis să treacă la măsuri radicale ca să potolească valul de infracţiuni comise de aceştia. El susţine că va emigra din România, dacă nu va vedea o schimbare în atitudinea lor.
În aceste zile, împăratul Iulian face naveta între Sibiu, oraşul său de reşedinţă, şi Râmnicu Vâlcea. "Romii de aici, de la Vâlcea mi-au cerut ajutorul. Sunt familii îngrozite pur şi simplu şi terorizate de un grup de 10 romi extremişti, care ameninţă pe toată lumea, atacă şi cer bani de peste tot. Am stat aici între ei, i-am dat pe mâna poliţiei şi încerc să restabilesc liniştea în comunitate", povesteşte Iulian.
Împăratul a comentat îndelung ideea lansată de regele Cioabă, aceea de a aplica staborul ţigănesc asupra infractorilor de etnie romă. "Eu nu îmbrăţişez ideea lui Cioabă. El e mai tânăr, are alte idei. Eu am dat un decret. Să nu se aplice staborul, pentru că România are nişte legi, iar noi, romii, nu ne putem comporta ca stat în stat. Şi oricum, nimeni nu respectă staborul acum. Ar trebui să plătească sume mari de bani şi să fie alungat din Europa, spre exemplu, un rom care a fost prins că a tâlhărit ", crede Iulian.
Pentru că nu reuşeşte să restabilească liniştea în comunitatea vâlceană, Iulian a ajuns la ameninţări drastice. Împăratul le-a promis supuşilor că, dacă nu se potolesc, el e pregătit să plece în Strasbourg, unde este o comunitate liniştită de aproximativ 4.000 de romi. " Aici, nici măcar Codul Penal nu mai face faţă. Nu vor romii nicicum să se integreze în Europa", îşi încheie împăratul tirul.