De cultura central-europeană va fi vorba, aşa cum se conturează, cu semnalmentele ei identitare, într-o interesantă carte care vine să îmbogăţească bibliografia, de pe acum generoasă, a domeniului. Splendoarea decadenţei. Viena 1848-1938 este titlul inspirat al culegerii de eseuri pe care tânărul şi foarte productivul Ciprian Vălcan, în calitate de editor, a publicat-o la, de asemenea, tânăra şi foarte productiva editură timişoreană Bastion. Interesul celor opt autori reuniţi între aceste coperte este focalizat pe Viena, cu predilectă insistenţă asupra strălucirii ei crepusculare din La Belle Époque. Dar cum Viena devenise la pragul dintre veacuri un topos fascinant, al cărui mod de a fi era râvnit şi imitat pe tot întinsul Împărăţiei şi nu numai, portretul care se conturează din asamblarea acestor eseuri devine reprezentativ pentru tot ceea ce numim azi cultură central-europeană.
Sunt investigate aici de autori diferiţi, dar cu viziune comună, fenomene, moravuri şi instituţii tipice acestui spaţiu, cu o deliberată insistenţă asupra expresiei pe care ele au dobândit-o în artele vizuale şi în literatură. Într-o ordine care nu mi se pare deloc întâmplătoare - începând cu ofiţerimea imperială, spre a încheia cu fenomenul suicidar - cititorul e însoţit într-o captivantă incursiune în domenii, întotdeauna cu faţă şi revers, care au dat prin interferenţa lor culoarea şi specificitatea spiritualităţii vieneze, reverberată apoi până în depărtările "provinciilor".
Primul eseu, semnat de Gabriel Kohn, "Galben-negru până în măduva oaselor şi dinastic până la exces". Ultimul secol al ofiţerului habsburgic, poartă, cum se vede, un titlu cât se poate de elocvent, întemeiat pe un citat din Joseph Roth. Pornind de la constatarea că aparenta statornicie a rânduielilor Imperiului, simbolizate de longevitatea şi popularitatea Împăratului, era asigurată de
