Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul judeţului va fi discutat şi votat săptămâna viitoare

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 27 martie 2009 ·

Luni, plenul Consiliului Judeţean se va reuni pentru a discuta proiectul de buget pentru acest an. Faţă de anul 2008, bugetul judeţului Braşov din acest an s-a împărţit, în proporţie de 80%, de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, în baza unei formule care ţine cont de numărul de locuitori ai localităţii, de suprafaţă, de veniturile la bugetul local şi alţi indicatori. Consiliul Judeţean nu mai are astfel, decât 20% din buget de împărţit, adică 38,92 milioane de lei. Consilierii PD-L au criticat, ieri, modul în care vor fi împărţiţi banii. Consilierul PD-L Eugenia Secară a spus, ieri, că, în ciuda faptului că primarii democrat-liberali administrează 66% din populaţia judeţului, au primit fonduri numai în proporţie de 40%, adică 15 milioane de lei. „Există situaţii în care primarii PD-L, care au fost aleşi pentru prima oară, să moştenească datorii foarte mari de la predecesorii lor. Iar acum nu avem bani mulţi la dispoziţie pentru a-i ajuta măcar să ajungă la zi cu cheltuielile”, spune Eugenia Secară. Aşa că, din suma care a revenit PD-L-ului, alesul judeţean spune că fiecare localitate va primi bani doar pentru a-şi finaliza lucrările începute anul trecut. Din cele 15 milioane de lei alocate pentru localităţile cu primari PD-L, 6,7 milioane vor merge către oraşe şi municipii, fără municipiul Braşov, iar restul de 8,5 milioane vor merge către comune. O altă nemulţumire a democrat-liberalilor este legată de faptul că bugetul propriu al Consiliului Judeţean nu a fost încă pus la dispoziţia consilierilor pentru analiză. „Noi am dori să vedem cum sunt împărţiţi acei bani, deoarece avem şi noi câteva propuneri de făcut. Astfel, noi credem că ar trebui să fie daţi bani cu prioritate către spitalele orăşeneşti şi unităţile de pompieri. Multe din cazurile medicale sunt din localităţile limitrofe localităţilor unde sunt spitalele. De aceea, cred că şi Consiliul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Câți romani trăiesc în străinătate

Adevarul acum 2 ore
Astăzi, la ora 22.00, ora României a fost deschisă prima secţie de votare pentru turul II al alegerilor prezidențiale, în Auckland, Noua Zeelandă. Peste un milion de cetățeni români sunt așteptați la urne în diaspora.

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum o ora
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

George Simion, primit cu entuziasm de românii din Bruxelles. Au ieșit în stradă „să îl vadă pe viitorul președinte”

Cancan acum o ora
Turneul european al lui George Simion, candidatul AUR la Președinția României, a continuat – joi – la Bruxelles cu întâlniri cu responsabili europeni, dar și cu reprezentanții comunității românești din Belgia, potrivit unui comunicat de presă al for

Marcel Boloş: 2,6 miliarde de euro din Politica de Coeziune vor intra în ţară în perioada următoare / Propuneri pentru adapta mai bine investiţiile europene la nevoile reale ale României

News.ro acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, aflat în vizită de lucru la Bruselles, anunţă că 2,6 miliarde de euro din Politica de Coeziune vor intra în ţară în perioada următoare. ”După cum ştiţi, avem zilele acestea discuţii tehn

Irina Begu s-a calificat în semifinale la Parma » Trei reveniri impresionante pentru jucătoarea din România

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de 125 de puncte de la Parma, după o victorie cu 3-6, 6-3, 7-6 (5) în fața Annei Bondar (27 de ani, 89 WTA). Jucătoarea din România o va întâlni în penultimul act al competiției

FOTO-VIDEO. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac, pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulanț

Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse, Oleg Salyukov, potrivit unui decret emis joi de Kremlin, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, informează AFP. Oleg Salyukov a fost numit

Un ucrainean de 21 de ani a fost inculpat pentru incendiul de la casa premierului britanic Keir Starmer

Adevarul acum o ora
Poliția britanică a anunțat că un ucrainean în vârstă de 21 de ani a fost acuzat de incendiere în urma unei anchete antiteroriste privind o serie de incendii în Londra, inclusiv la locuința privată a prim-ministrului Keir Starmer.

MAE, atenţionare de călătorie pentru Bulgaria. Transportul public de suprafață se oprește complet în capitala Sofia

Adevarul acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunță cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria despre faptul că sindicatele din domeniul transportului public metropolitan de la Sofia vor desfăşura activităţi de protest

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

vin.

7°/10°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/14°
dum.

10°/19°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

vin.

3°/15°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/20°
lun.

10°/20°