In lumea artistilor, o parasire nu inseamna strict moartea, disparitia, ci o promisiune celesta si mereu tinuta de a umple golul absentei prin deplinul operei. Daca un poet este – conform imaginatiei lui Victor Hugo – „o lume inchisa intr-un om", un plastician (singurul semen al nostru dotat cu capacitatea plastica de a indumnezei materia, de a o modela!) apasa pe moalele pamântului si devine una cu plasmuirile sale. Ramânând in perceptia mentalului colectiv mai mult un obiect (durabil si ingemanat cu opera), decât o fiinta (trecatoare, pasagera prin filele Registrului Starii Civile). Poate ca tocmai de aceea, nu avem obisnuinta sa zicem „am citit un Eminescu", ci „am citit Glossa lui Eminescu". In schimb, intotdeauna spunem „am vazut un Pallady" sau „am admirat un Irimescu". Cine stie, poate ca este vorba de o mica si nevinovata sicana, pe care destinul o face creatorului de gânduri, mângâindu-l cumva un pic mai tandru pe vecinul sau, cel care „mânuieste" harul.
Vasile Gorduz a lasat in urma sa, mai intâi, o doamna trista, („Mi-e tare, tare, tare greu fara el!"), dar foarte tenace si devotata memoriei sale si al carei destin a consonat timp de o viata cu cel al lui Gorduz (chiar astfel il numeste, când vorbeste despre el: „Gorduz avea o pasiune deosebita pentru..."..."Gorduz tinea tare mult la ucenicii lui, de aceea, ei sunt si numiti asa, cu un soi de invidie, gorduzisti!"..."Intr-un fel, Dumnezeu l-a protejat, când singur, la 12 ani, a fost obligat sa ia viata in piept, si tot asa, si eu ma simt acum protejata, pentru ca El, Bunul Dumnezeu, ocroteste vaduvele si orfanii!").
A lasat apoi o istorie a istoriei insesi a spiritualitatii românesti.
L-a asezat pe imparatul tutelar Traian in locuri de rezonanta a puterii acestuia, o data la obârsie, adica la Sevilla (magicul creuzet andaluz, din care se trag si imparatul Hadrian, si p
