Aparţinând aceleiaşi sfere a "literaturii subiective", cum a denumit-o Tudor Vianu, memoriile, jurnalele intime, confesiunile şi autobiografiile literare au multe puncte de interferenţă, însă între jurnal şi celelalte specii înrudite există deosebiri structurale, determinate de conţinutul lor, de modalităţile specifice de realizare, de natura aparte a viziunii pe care o proiectează asupra faptelor şi împrejurărilor de viaţă evocate. Memoriile, confesiunile şi autobiografiile literare sunt trăiri retrospective, filtrate prin conştiinţa omului matur prin prisma concluziilor trase în urma experienţei de viaţă parcurse. Ele sunt, deci, forme rectificate ale trăirii, o scrutare lucidă a trecutului, în care autocenzurarea poate interveni în proporţii apreciabile. Evident - aşa cum s-a verificat în practică - toate categoriile literaturii subiective trebuie privite cu o anume circumspecţie, impusă de însăşi substanţa lor subiectivă, însă asupra gradului autenticităţii conţinute nu e necesar să planeze o atitudine preconceput dubitativă. Jurnalul impune prin caracterul său de cronică vie, prin transmiterea unui conţinut uman, a unor fapte de viaţă trăite nemijlocit, consemnate sub efectul senzaţiilor imediate provocate în sensibilitatea şi conştiinţa celui ce scrie.
Înţelegând în profunzime toate aceste forme specifice ale literaturii subiective, Al. Săndulescu le-a aplicat cu desăvârşită competenţă în analiza scrierilor reunite sub genericul de memorialistică, elaborate şi publicate la noi de la începutul secolului al XIX-lea până în contemporaneitate. Alături de Eugen Simion, care, în monumentala sa trilogie Ficţiunea jurnalului intim a situat din punct de vedere teoretic Diarismul românesc în context universal, de la primele sale tentative până în perioada actuală, Al. Săndulescu a explorat acest gen de scrieri din perspectiva mărturiilor concrete pe
